George Marin
Cele două semifinale disputate au dat câștig de cauză echipelor care au avut mai multe zile de pauză. Coincidență sau deficiența UEFA în ceea ce privește programarea, asigurarea condițiilor egale pentru participante?
– GERMANIA – ROMÂNIA, 4-2, un meci în care fiecare echipă a dominat câte un mitan. Al nemților a fost mai consistent, mai „apăsat”, pe fondul unei firești căderi de ordin fizic a echipei noastre. De pe la mijlocul mitanului secund, nemții alergau cu o viteză în plus.
Am avut 2-1 la pauză. Ar fi putut fi 3-1, fără reflexul portarului Nübel.
Germanii nu au întors rezultatul datorită combinațiilor rapide pe care le-au etalat, ci din cauza unei prostii care nu a mai fost repetată niciodată de Ianis Hagi și a unei „găuri” în zidul românesc aranjat la o lovitură liberă. Al patrulea gol nici nu a mai contat în economia jocului.
– SPANIA – FRANȚA, 4-1, a fost un meci al cărui mitan secund a fost urmărit din obligație profesională. A semănat cu o „corrida”. Taurul? Franța, evident!
Marea surpriză a meciului a fost prezența pe teren a arbitrului bulgar Kabakov, cel care a oficiat și la partida România – Franța. La o competiție de asemenea importanță este total neobișnuit ca un arbitru să conducă două jocuri consecutive ale aceleiași echipe!
Francezii au deschis scorul dintr-un penalti venit cam din nimic. Apoi, spaniolii s-au pus pe treabă. Cu trei goluri avantaj încă din minutul 67, spaniolii s-au menajat pentru finală.
Voiajul din vis
Harta îmi spune că aș avea cam 15 ore de condus. Îmi amintesc de mașini cu număr românesc vandalizate ca pedeapsă a unor italieni pentru un presupus „blat” în meciul România – Franța. Nu, nu cu mașina! Doar nu pot conduce non-stop, iar timpul este cam scurt.
Încerc avionul. Aeroporturi apropiate sunt la Trieste, Treviso, Zagreb, Klagenfurt. Le analizez pe toate. Sunt zboruri, dar prețurile sunt mari, peste 400 de dolari. Evident că nu este niciun zbor direct, iar legăturile sunt nepotrivite. Dar dacă iau avionul până la Budapesta și apoi trenul? Tarom-ul zboară des la Budapesta, dar este cam scump. 300 și ceva de dolari.
Dar Viena? Asta este! Am găsit un zbor la Viena cu 100 de dolari. Repede la găsit un tren potrivit! Este unul care pleacă din Viena seara, pe la 21:30. Timp de nouă ore ai timp să dormi fără grija condusului. Se ocupă mecanicul. Important este că ajungi în dimineața marelui eveniment cu care nu te întâlnești prea des în viața asta. De fapt, este singurul. Dacă nu cumva și unicul în viața unei nații, nu a unui simplu individ ca mine…
Avem și retur în care trenul se combină bine cu zborul. Acum să vedem de bilet la meci. Uite un site care mă informează că mai sunt fix 69 de bilete disponibile și 70 de utilizatori în acel moment. He, he, trucuri de comerciant! Sunt aproape convins că voi găsi bilet. Pentru siguranță, las deschisă pagina rămânând să dau ultimul clic la momentul oportun. Momentul oportun, adică momentul fericit, momentul bucuriei. Ridic ochii din ecranul calculatorului tocmai când Pușcaș dă lovitura de începere la Bologna, într-un stadion colorat majoritar în galben românesc.
Stăpânim mingea bine. Suntem în terenul advers, iar nemții sunt în oarecare expectativă. Este clar că au luat serios în considerație evoluțiile echipei noastre. Cu toată posesia noastră, pierdem mingea în apropierea careului advers (fault, cumva?), iar germanii pornesc vijelios către poarta noastră. Sunt 4 contra 4. „Aici e rău” – mă trezesc vorbind singur. Amiri – neamț get-beget, nu-i așa? – avansează de la mijlocul terenului, nimeni nu-l atacă, îl deplasează puțin pe Radu prin manevra de a simula că intră către dreapta și șutează în cros pentru 1-0.
Reluăm. Jucăm la fel. Așteptăm sclipirile noastre. Sclipirea vine! Baumgartl îl cosește pe Hagi în careu. Arbitrul vede, dar așteaptă confirmarea VAR-ului. Se confirmă! Se confirmă! E penalti pentru noi! Pușcaș își așază mingea. Îmi revine obsesia cu schimbarea colțului. Nu schimbă nici de această dată. Nübel e pe minge, dar nu o poate opri. Este 1-1 și noi continuăm tot așa cum am început.
O diagonală pentru Ivan deschide perspective. Ivan centrează, Pușcaș se plasează între Baumgartl și Mittelstadt și explică tuturor cum se execută o lovitură de cap din săritură cu plasarea balonului în colțul porții. Avem 2-1! Mai mult, Pușcaș este gata să repete figura, dar Nübel a învățat deja lecția și își salvează poarta. Dacă nu cumva și echipa. Sunt convins că, la 3-1 pentru noi, germanii ar fi năvălit spre poarta lui Radu. Și i-am mai fi putut prinde. Sunt speranțe. Chiar dacă știu că nemții nu cedează niciodată.
Revin la programul trenurilor și avioanelor. Site-ul care vinde bilete la meci îmi arată tot 69 de bilete disponibile. Sunt agitat de istoria cu biletul. Dacă mă duc degeaba, fără să pot intra în stadion? Dar băieții aceștia ai noștri merită să faci pentru ei un așa efort. Mai apuc să văd că de la gara din Udine și până la Dacia Arena sunt trei kilometri. Este și un autobuz direct, numărul 9. Pauza trece greu pentru mine. Mai petrec câteva minute vorbind la telefon cu un prieten, care mă sună din Bologna plângându-mi-se că nu este strop de apă în tot stadionul.
Se reia jocul. Nemții încep cu hotărâre. Ne presează, dar rezistăm bine. Când să luăm o porție de încredere, Hagi îl trage de tricou pe Dahoud (alt „neamț”!). În careu, zice arbitrul. Afară din careu, zic ai noștri. Rămâne ca arbitrul. Este penalti și Waldschmidt transformă. 2-2 și abia au trecut cinci minute de la reluare!
Haideți să luptăm! Dar simt echipa noastră puțin descumpănită. Parcă nici picioarele nu te mai ajută în momente din acestea. Gândul cu ziua de odihnă în plus nu îmi dă pace, deși aceasta nu este niciodată o scuză. Chiar și „șchiop”, inegal cu participantele, formatul și programul competiției sunt știute dinainte. Să acuzăm sorții? Ar însemna să acuzăm și bara englezului, aceea lovită la 2-2…
Nemții turează motoarele. Au traseele stabilite, iar noi ne opunem din ce în ce mai greu. Ne salvează faptul că Waldschmidt are picior de lemn la anumite execuții care ocolesc poarta noastră. Scăpăm de vreo trei goluri. Abia aștept prelungirile. Știu că va fi din ce în ce mai greu. Și băieții din gazon simt că nemții sunt nemți de mici copii și știu să vină cu tăvălugul.
Nu scăpăm tocmai la final. Minutul 90! Zidul lasă loc la un șut pe jos. Mingea se strecoară printre jambierele galbene, lovește bara și intră în poartă. Radu s-a întins cât este el de lung, dar nu a putut opri golul. Este clar că nemții sunt în finală. Totuși, sper să se întâmple ceva bun pentru noi în cele câteva minute suplimentare. Arunc o privire plină de dorință către paginile de internet deschise și nu prea bag bine de seamă cum Pașcanu este eliminat. Apuc doar să văd libera bătută cu știință de Amiri pe lângă un zid românesc de cinci oameni, o liberă la care Radu nu a ajuns, fiind plasat astfel încât, probabil, a vrut să prevină situația de la lovitura liberă precedentă.
Este 4-2 pentru Germania. Închid calculatorul, rabd să văd Spania – Franța și trec direct la somn. Prin vis aud că zborul Tarom 343 pentru Viena a fost anulat. Astfel, pierd legătura cu trenul Euronight 237 pentru Veneția, cu oprire la Udine. Oare aveam bilet la finală? Nu mai știu…
