Alina Bunghez

De Înălțarea Domnului,  când creştinii ortodocși  au comemorat Înălțarea la cer a lui Iisus Hristos,   şi la Comarnic au avut loc slujbe religioase  în toate bisericile orașului. Tot în această zi au fost cinstiți eroiii neamului românesc și totodată eroii comărniceni căzuți pe câmpul de luptă, pentru libertate și suveranitate.

Primarul orașului Comarnic, Sorin Popa, ca reprezentant al autorității locale, a depus coroane de flori la toate monumentele de cinstire a eroilor neamului.  Numeroşi localnici au fost prezenţi la slujbele religioase de la Biserica ”Sf. Nicolae” din Vatra Sat,  pentru a participa la manifestările  organizate în această zi sfântă. Nu au lipsit elevii școlilor din oraș, care au recitat, cu deosebit patos, poezii patriotice, au interpretat cântece de vitejie și au reamintit celor prezenți sacrificiul făcut de înaintaşii noștri, jertfele supreme și dragostea lor de țară – care i-au călăuzit neîncetat pe câmpurile de luptă.

Toate aceste sacrificii trebuie să rămână bine întipărite în memoria generației actuale, dar, deopotrivă, să fie cunoscute și de generațiile viitoare. Pentru că numai grație eroilor neamului românesc, care s-au jertfit pentru patrie, noi suntem astăzi, aici, liberi!