Petre Apostol

Săptămâna trecută, în Cehia, la Rokycany, a avut loc cea de-a șasea ediție a Cupei Mondiale de Popice la categoria U14, la care România a fost reprezentată de Ștefania Letiția Mihai, de la Conpet Petrolul Ploiești, și de Lucas Aldea, de la CFR Cluj.
Antrenată de Daniela Lăcătușu la gruparea ploieșteană, Ștefania Mihai și-a adjudecat două medalii la competiția mondială. Cea mai strălucitoare dintre medalii a fost obținută chiar la proba cea mai importantă, de individual clasic. Calificată cu a șaptea performanță în faza preliminară, reușind 502 popice doborâte (356 plin, 146 izolat, 12 erori/bile goale), Ștefania Mihai a stabilit cel mai bun rezultat în finală, cu 575 de popice doborâte (395 plin, 180 izolat, 4 erori), adjudecându-și medalia de aur. Pe locul secund s-a situat Sara Pejak, din Croația, cu 568 de popice doborâte, iar prima clasată din calificări (când a reușit 562 de popice doborâte), germanca Selina Thiem, a completat podiumul, cu 556 de popice doborâte.
Stefania MihaiReprezentanta de la Conpet Petrolul Ploiești și-a mai trecut în palmares medalia de bronz în cadrul probei de tandem mixt. Ștefania Mihai și Lucas Aldea au încheiat pe locul al treilea, cu 538 de popice doborâte, la egalitate cu perechea de pe a doua poziție, Luca Kis și Szabolcz Simon, medaliile de aur fiind obținute de germanii Selina Thiem și Fabian Zimmermann, cu 544 de popice doborâte. Ar mai fi de adăugat faptul că la combinat, la care se cumulează rezultatele obținute la individual, în calificări și în finală, Ștefania Mihai a încheiat pe locul al cincilea, cu un total de 1077 de popice doborâte, câștigătoare fiind Selina Thiem (1118 popice doborâte).
De menționat că deplasarea sportivilor tricolori la competiția mondială s-a realizat cu fonduri de la cluburile de care aparțin, forul național neavând buget suficient pentru a susține participarea acestora!
În altă ordine de idei, la finalul săptămânii trecute, tot la Rokycany, în Cehia, au început probele ediției cu numărul 13 a Campionatului Mondial de Popice la categoria U18, la care în lotul feminin al României se află și Cristiana Ioniță, de la Conpet Petrolul Ploiești.
Sâmbătă, în prima probă disputată, cea de echipe feminin, formația tricoloră a încheiat pe locul al optulea, cu un total de 2158 de popice doborâte, sportiva grupării ploieștene reușind 526 de popice doborâte. Pentru echipa României au mai evoluat Emese Szabo (Electromureș Romgaz Târgu Mureș, 585 popice doborâte), Noemi Budoi (Siderurgica Hunedoara, 532 p.d.), Judit Bato (Electromureș Romgaz Târgu Mureș, 515 p.d.). Campioană a devenit echipa Cehiei, cu 2276 de popice doborâte, podiumul fiind completat de Austria (2252 p.d.) și de Slovenia (2234 p.d.).