Petre Apostol

Prezentă la Jocurile Olimpice de Tineret, anul trecut, având şi două participări la Campionatele Europene de junioare, sportiva secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, Denisa Stoian, a concurat, la finalul săptămânii trecute, la prima sa competiţie majoră la nivel internaţional în calitate de senioară, categorie la care a avansat din acest sezon. Eleva antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu (arbitru internaţional şi antrenor coordonator al secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti) a fost prezentă la prima etapă a sezonului din cadrul seriei World Challenge Cup, care s-a desfăşurat la Guadalajara, în Spania.
Au fost prezente 44 de sportive din 26 de ţări, printre concurente regăsindu-se unele dintre cele mai valoroase gimnaste ale lumii. În delegaţia României s-au mai aflat Sonia Ichim, de la CSM Arad, precum şi antrenoarea Tatiana Novikova, tot de la clubul arădean, şi arbitrul Ştefania Chiriac.
De menţionat că oficialii clubului ploieştean nu au susţinut deplasarea la competiţie a Denisei Stoian, aceasta putând participa doar datorită sprijinului financiar primit de la Fundaţia „Preţuieşte Clipa”!
Iar gimnasta ploieşteană nu a dezamăgit, ba chiar a avut evoluţii promiţătoare, arătând că are potenţial pentru a reprezenta România cu succes. La prima sa prezenţă alături de elita gimnasticii ritmice mondiale la senioare, Denisa Stoian a încheiat cu un total de 59.850 de puncte, clasându-se locul 27 la individual, în vreme ce Sonia Ichim, care este cu un an mai mare decât aceasta, s-a situat pe locul 20, cu 62.650 de puncte.
Cel mai bun punctaj al sportivei ploieştene a fost înregistrat la minge, obiect la care s-a situat pe locul 22, cu 15.650 puncte, depăşind-o pe colega sa din lotul României, fiind, în plus, a 16-a la nota obţinută la execuţie (7.100, la doar opt zecimi de sportiva clasată pe a treia poziţie, Khrystyna Pohranychna, din Ucraina).
La celelalte trei obiecte din concurs, eleva antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu a obţinut următoarele note: 14.750p la cerc – locul 30, 15.350p la măciuci – locul 28 şi 14.100p la panglică – locul 28.
De remarcat faptul că Denisa Stoian a realizat un salt important în privinţa punctajului total obţinut la individual faţă de primele competiţii internaţionale din acest an, depăşindu-şi cu peste zece puncte performanţele de la turneele de la Kiev (Ucraina), respectiv Sofia (Bulgaria).
La individual, aşa cum era de aşteptat, Rusia a ocupat primele două poziţii ale ierarhiei, Aleksandra Soldatova adjudecându-şi medalia de aur, cu 84.000 de puncte, fiind urmată de compatrioata sa Ekaterina Selezneva, cu 80.850 puncte. Italianca de origine română Alexandra Agiurgiuculese a completat podiumul, cu 77.300 puncte.
De asemenea, Aleksandra Soldatova şi-a adjudecat medaliile de aur în toate cele patru finale pe obiecte, podiumul fiind următorul:
Cerc: 1. Aleksandra Soldatova (Rusia) 21.750, 2. Khrystyna Pohranychna (Ucraina) 21.050, 3.Ekaterina Selezneva (Rusia) 20.950;
Minge: 1. Aleksandra Soldatova (Rusia) 21.550, 2. Yeva Meleshchuk (Ucraina) 19.350, 3. Alexandra Agiurgiuculese (Italia) 19.200;
Măciuci: 1. Aleksandra Soldatova (Rusia) 21.000, 2. Alexandra Agiurgiuculese (Italia) 20.500, 3. Ekaterina Selezneva (Rusia) 20.200;
Panglică: 1. Aleksandra Soldatova (Rusia) 18.950, 2. Ekaterina Selezneva (Rusia) 18.200, 3. Alexandra Agiurgiuculese (Italia) 18.150.