Edi Iordănescu a afirmat că nu a negociat cu niciun club şi că este încă managerul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, într-o postare publicată ieri pe Facebook, potrivit Agerpres.
”Nu am negociat cu absolut nimeni. Sunt în prezent managerul echipei Gaz Metan Mediaş, mai am patru etape foarte importante de campionat şi încă un an de contract. Îmi doresc continuitate, însă e adevărat că doar în anumite condiţii, pentru a produce performanţă. Pentru mine, clubul Gaz Metan ca entitate, echipa, fotbaliştii, au prioritate”, a scris tehnicianul pe reţeaua de socializare. Iordănescu indică şi condiţiile pe care el le cere pentru a antrena o echipă: ”În momentul când voi pleca de la Mediaş, dacă se va întâmpla, voi lua în calcul doar o ofertă în care autoritatea mea tehnico-tactică va fi totală, unde voi avea un mediu propice succesului, susţinere necondiţionată, implicare în selecţie, protecţia muncii mele şi controlul vestiarului. Acesta este stilul meu, îl cunoaşteţi deja cu toţii, sunt principiile şi valorile omului şi antrenorului E. Iordănescu!”
În ultimele zile, pe fondul neplătirii salariilor jucătorilor de la Gaz Metan Mediaş, presa a vehiculat despărţirea lui Edi Iordănescu de club, iar printre echipele interesate de serviciile sale au fost menţionate FCSB şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.