Rodica Paraschiv, deputat PSD Prahova

Am avut ocazia și onoarea ca, din funcția de deputat în Parlamentul României, să pot susține propunerea legislativă referitoare la declararea zilei de 2 aprilie drept “Ziua Instituției Prefectului din România”. Am susținut acest proiect în plen, din partea grupului PSD, în timp ce din partea altor grupuri politice erau semnale de respingere a acestei 5-binițiative. În fond, este vorba doar de un act de normalitate din partea noastră. Cine suntem noi? Legiuitorul. Cine sunt ei, reprezentanții Instituțiilor Prefectului? Sunt garanții aplicării legii în teritoriu. Spuneam, de asemenea, în momentul discutării acestui proiect în plen, că mi se pare normal să îi respectăm pe cei care au grijă ca legile pe care le adoptăm, în calitatea noastră de parlamentari, să fie aplicate unitar în teritoriu. Acum, propunerea legislativă este concretizată în Legea 348/2018 și țin să le mulțumesc tuturor deputaților, colegilor mei din PSD, colegilor din Prahova, care au făcut posibilă instituirea acestei Zile a Instituției Prefectului! Aș vrea ca toți cei care își desfășoară activitatea în cadrul Instituției Prefectului Prahova să dovedească locuitorilor județului că promovează o administrație modernă și eficientă, că nevoile cetățenilor stau în centrul atenției, că respectarea legii este la baza activității și că aceasta se bazează pe principiile legalității, transparenței, responsabilității și profesionalismului. Ziua de 2 aprilie înseamnă legătura cu Instituția Prefectului din epoca modernă și până în prezent, de la apariția Legii nr. 396 din data de 2 aprilie 1864 pentru înființarea consiliilor județene și până la apariția Codului administrativ.
Domnia legii este cheia unei bune guvernări și este necesar ca fiecare dintre cei implicați în sistemul guvernamental să vegheze la respectarea literei legii!