Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, la Cumpăna, în judeţul Constanţa, a avut loc Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică pentru copii, competiţie rezervată sportivelor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani. Printre micuţele gimnaste care s-au remarcat la campionat s-au regăsit şi reprezentantele de la CSM Ploieşti, antrenoarele Liliana Băescu şi Simona Puiu demonstrând că drumul spre performanţă se clădeşte de la vârste fragede. gimnast b
Iar reţeta implementată de cele două antrenoare la secţia clubului ploieştean s-a dovedit una de succes, având în vedere că CSM Ploieşti are, în momentul de faţă, patru sportive în loturile naţionale: Denisa Stoian (tocmai a trecut la seniorat, după ce a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Tineret şi la Campionatele Europene de junioare, anul trecut), Miruna Ciocîrlan (aflată în grafic pentru participarea la prima ediţie a Campionatelor Mondiale de junioare), Sabina Enache (prezentă în ansamblul de junioare al României, care va concura la Europene) şi Anisia Drăgan (rezervă în cadrul ansamblului de junioare).
La asemenea performanţe, sau chiar mai mari, aspiră şi micuţele gimnaste prezente, la finalul săptămânii trecute, la Cumpăna, prima comună din ţară care a găzduit un campionat naţional la gimnastică ritmică pentru copii. Evenimentul a fost găzduit de sala de sport a Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, o localitate cu doar 12.000 de locuitori, dar care are trei săli de sport, un teren de fotbal cu nocturnă şi minihotel şi multe alte facilităţi oferite celor care vor să facă mişcare!gimnast c
Reprezentantele clubului ploieştean şi-au arătat potenţialul, ansamblul format din Ştefania Puiu, Maia Teodora Butnariu, Alessia Ştefania Croitoru, Delia Bianca Stroe, Ingrid Ştefania Gavril şi Raisa Maria Dinu obţinând medaliile de bronz. Ansamblul de la CSM Ploieşti a urcat pe ultima treaptă a podiumului, fiind devansat de CS Victoria Cumpăna şi CS Olimpia Bucureşti, obţinând, totodată, prin această performanţă, dreptul de participare la Cupa României.
În plus, dintre elevele antrenoarelor Liliana Băescu şi Simona Puiu s-au mai remarcat încă două sportive, la individual. Mezina echipei, Maria Maya Anghel (în foto, premiată de singura medaliată olimpică a României, Doina Stăiculescu) s-a situat pe locul al cincilea la categoria de vârstă 6 ani, ceea ce-i garantează prezenţa la Cupa României, în timp ce un alt rezultat promiţător a fost obţinut de Ştefania Puiu, fiica antrenoarei clubului ploieştean, care a ocupat locul al zecelea la categoria de vârstă 7 ani.