Petre Apostol

Componenţi ai echipei Tricolorul LMV Ploieşti în sezonul trecut, când au câştigat titlul naţional la volei, Julian Bissette, Jose Carrasco Angulo, Alexander Kullo şi antrenorul Sergiu Stancu (acum la CS Arcada Galaţi), Cristian Bartha, Philipp Kroiss (la Volei Municipal Zalău), Laurenţiu Lică, Aleksandar Milivojevic (la SCM U Craiova) se luptă în formaţii diferite de data aceasta, dar tot pentru medaliile de aur. campioni c
Cu patru etape înainte de finalul sezonului, CS Arcada Galaţi (la care activează şi ploieşteanul din lotul naţional – Liviu Cristudor) ocupă prima poziţie a ierarhiei, cu 62 de puncte, iar pe locurile 2 şi 3 se situează Volei Municipal Zalău, cu 59 de puncte, şi SCM U Craiova, cu 57 de puncte.
Astfel, fostul internaţional Sergiu Stancu – sportiv care şi-a încheiat cariera de jucător la Ploieşti, unde a şi debutat ca tehnician – este foarte aproape să cucerească al doilea titlu consecutiv pe plan naţional, din postura de antrenor. În plus, doi dintre campionii sezonului trecut de la Tricolorul LMV, Laurenţiu Lică şi Philipp Kroiss, se regăsesc printre cei mai valoroşi jucători ai campionatului şi în actuala ediţie, primul dintre aceştia fiind chiar în top la capitolul puncte realizate.
De menţionat, totodată, că faza a doua a campionatului contând pentru locurile 7-10 s-a încheiat, la două dintre echipele implicate la acest nivel evoluând şi doi jucători ploieşteni: Sorin Dragomir (Ştiinţa Explorări Baia Mare) şi Alexandru Voinea (CS Universitatea Cluj).
Ştiinţa Explorări Baia Mare a încheiat pe locul al optulea, în vreme ce CS Universitatea Cluj – pe a zecea poziţie, cei doi jucători ploieşteni numărându-se printre sportivii de bază ai formaţiilor respective. campioni b
Ţinând cont de faptul că întrecerea s-a desfăşurat fără două echipe, Tricolorul LMV Ploieşti retrâgându-se înainte de startul campionatului, iar VCM LPS Piatra Neamţ în cursul sezonului, nicio formaţie nu a retrogradat.
În schimb, s-au stabilit şi echipele care vor promova din eşalonul secund, după turneul organizat la Buzău. Astfel, gazdele de la Gloria Buzău au câştigat toate cele trei partide disputate la turneu, ocupând prima poziţie, cu maximum de puncte (9), iar UV Timişoara s-a situat pe locul secund, cu şase puncte. Rapid Bucureşti (3p) şi Volei Club Zalău (0p) au completat ierarhia turneului.
De adăugat faptul că în lotul celor de la Gloria Buzău s-au regăsit şi doi jucători care au promovat, în 2015, cu Tricolorul LMV Ploieşti, anume Tudorel Farcaş şi Sergiu Marinca. În plus, din echipa buzoiană au mai făcut parte încă doi sportivi care au evoluat la Tricolorul LMV în eşalonul secund, Adrian Grigore şi Răzvan Bogdan.