N. D.

Ploieştenii care vor dori şi anul acesta să fie de Revelion în stradă, unde, conform tradiţiei, în noaptea dintre ani sunt multă veselie şi muzică, vor fi poate uimiţi de câtă linişte vor găsi în centrul oraşului! Pentru că, în afară de luminiţele aprinse în seara zilei de 1 Decembrie, s-a anunţat doar foc de artificii! Pe scena pe care, până înainte de Crăciun, în fiecare seară s-au organizat tot soiul de spectacole şi s-au cântat colinde, de Anul Nou nimic nu va fi organizat, cel puţin până vineri, 28 decembrie, municipalitatea neprecizând, în vreun comunicat oficial, că ar organiza vreun spectacol în centrul oraşului, de Revelion. Cert este că va fi doar un foc de artificii, pentru care, cu ceva vreme în urmă, s-a organizat o procedură de selecţie a firmei care să se ocupe de realizarea acestuia. În aceste condiţii, ploieştenii au tot dreptul să fie mai mult decât dezamăgiţi de faptul că autorităţile locale nu au reuşit să organizeze, la sfârşit de An Centenar, nici măcar un spectacol de o oră, în centrul oraşului, în care să evolueze artişti locali, având în vedere că Ploieştiul nu duce lipsă de aşa ceva. Asta în condiţiile în care, pe tot parcusul acestui an, municipalitatea a organizat tot soiul de manifestări şi târguri – mai mult sau mai puţin specifice Ploieştiului – care au costat sute de mii de lei.
Dar, dacă ploieştenii vor dori totuşi să petreacă de Revelion în stradă, ascultând muzică bună, vor avea o alternativă – municipiul Câmpina! Primăria şi Consiliul Local Câmpina au anunţat că vor organiza un concert special pentru noaptea dintre ani, la ora 22.00, pe scena cunoscută de localnici „la Notariate” urmând să urce cunoscuta trupă Holograf, focul de artificii fiind programat să aibă loc în parcarea Fibec.