F. T.

Polițiștii din Drajna au depistat, joi, pe raza comunei Izvoarele, un autovehicul condus de un bărbat din județul Covasna, în care erau transportați șase purcei, pe care acesta avea de gând să-i vândă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deținea documente necesare efectuării transportului sau comercializării, motiv pentru care a fost contactată conducerea DSVSA Prahova, care a delegat reprezentanți la fața locului pentru efectuarea verificărilor și luarea măsurilor legale, potrivit competențelor.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, “au fost ucise toate exemplarele, acestea fiind ecarisate într-un loc anume stabilit, totodată fiind recoltate probe de laborator în vederea efectuării de analize”. Totodată, conducătorul autovehiculului a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 6.000 de lei.
Reamintim că săptămâna trecută, în timp ce efectuau o razie rutieră în zona localităţii Podenii Noi, polițiștii din Apostolache au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Măneciu, şoferul fiind însoțit de o altă persoană – coincidenţă sau nu ! – tot din județul Covasna.
În urma controlului efectuat de către oamenii legii, au fost găsiți 10 porci de aproximativ 25 kg fiecare, care aparțineau bărbatului din Covasna. „Din primele verificări efectuate a rezultat că persoanele în cauză nu dețin documentele necesare efectuării transportului sau comercializării, iar porcii nu erau crotaliați. În consecinţă, polițiștii au solicitat să vină la faţa locului şi reprezentanţi ai DSVSA Prahova, pentru efectuarea verificărilor și luarea măsurilor legale, potrivit competențelor. „În cauză, pentru neregulile constatate, cele două persoane din autoutilitară – şoferul şi însoţitorul acestuia – au fost amendate cu suma totală de 6.500 de lei. De asemenea, s-a procedat la uciderea tuturor exemplarelor de porci găsite, acestea fiind ecarisate în locul anume stabilit pentru astfel de situații, totodată, fiind
recoltate probe de laborator în vederea efectuării analizei”.