Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a evoluat, la finalul săptămânii trecute, în calificările turneului WTA de la Moscova, în Rusia, întrecere de categorie Premier, dotată cu premii totale de 932.866 de dolari.
Sportiva din Sinaia era cap de serie nr. 2 pe tabloul calificărilor la turneul din Rusia, iar în primul tur preliminar a întâlnit-o pe italianca Deborah Chiesa, aflată pe locul 227 în clasamentul mondial. Ana Bogdan şi-a adjudecat primul set, scor 6-3, în 34 de minute, dar jucătoarea italiană a egalat scorul general, după ce a câştigat actul secund, tot cu scorul de 6-3. În setul decisiv, sportiva prahoveană a condus cu 5-2, Chiesa a egalat la 5, dar Ana Bogdan a realizat break, în final, pentru a se impune cu 7-5, în cele din urmă şi a avansat, astfel, în turul secund preliminar.
În al doilea meci din calificări, jucătoarea din Sinaia s-a confruntat cu Silvia Soler-Espinosa, din Spania, aflată pe locul 182 în clasamentul mondial. A fost, de asemenea, un meci cu suişuri şi coborâşuri pentru sportiva prahoveană, care şi-a adjudecat primul set cu scorul de 6-2, din a şasea minge de set.
Setul secund a aparţinut jucătoarei iberice, care a câştigat actul cu scorul de 6-3, trimiţând meciul în decisiv. Actul al treilea a început cu patru breakuri consecutive, Ana Bogdan fiind prima jucătoare care şi-a câştigat ghemul de pe serviciu, scor 3-2. Însă, din acel moment, sportiva prahoveană nu s-a mai regăsit, cedând următoarele patru ghemuri la rând, pierzând setul cu scorul de 3-6, ratând, astfel, să evolueze în ultimul tur preliminar.
Pentru prezenţa în turul secund al calificărilor la turneul de la Moscova, Ana Bogdan şi-a asigurat 13 puncte în clasamentul mondial, respectiv un premiu de 2.020 de dolari.
În ierarhia mondială, după ce, în urmă cu o săptămână, urca două poziţii, de ieri, conform noii liste anunţate de Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), Ana Bogdan a avansat încă cinci locuri. Astfel, a urcat pe locul 73 în ierarhia WTA, clasament în care este sigură de faptul că va încheia anul, pentru prima oară în carieră, între primele 100 din lume. Cea mai bună clasare a sa s-a înregistrat în luna iulie, când ocupa poziţia a 59-a.