Marţi, 28 august 2018 şi miercuri, 29 august 2018, cu începere de la ora 17:30, va avea loc faza a treia a etapei naţionale a Cupei României, în care va intra în întrecere şi divizionara secundă ploieşteană Petrolul.
În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 17 iulie 2018, în această etapă au intrat în competiţie cele 28 de câştigătoare ale fazei a II-a şi 14 echipe care au evoluat în ediţia precedentă a competiţiilor Liga 2 şi Liga 3, urmând a se disputa un total de 21 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie, Petrolul fiind, “împerecheată” să evolueze cu CS Tunari, fosta colegă de serie, anul trecut în C3, între-un joc care se va 8-bdesfăşura, 99%, marţi.
Va fi pentru prima dată în această ediţie a Cupei, când FRF-ul va “pune la bătaie” şi sume de bani pentru echipele calificate, cluburile care vor câştiga acest tur urmând să încaseze câte 1000 de euro! În schimb, cheltuielile cu baremuld e arbitraj, aproximativ 2000 de ron de echipă, vor fi suportate în mod egal de către cele două echipe.
Adversara Petrolului din acest tur III naţional al întrecerii, CS Tunari, are, din această vară, pe banca tehnică chiar un fost petrolist, Ştefan Odoroabă preluând echipa ilfoveană, după ce, sezonul trecut a activat ca secund al lui Eusebiu Tudor, în Arabia Saudită.
Programul complet al partidelor din această fază a competiţiei este următorul:
• CSM Bucovina Rădăuţi – ACS Foresta Suceava
• CSO Viitorul Liteni – CS Ştiinţa Miroslava
• ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Aerostar Bacău
• CS Sporting Lieşti – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi
• CSM Focşani 2007 – AFC Metalul Buzău
• CSA Axiopolis Sport Cernavodă – ASSSC Farul Constanţa
• ACSM Olteniţa – AFC Unirea 04 Slobozia
• AFC Progresul 1944 Spartac – CS Afumaţi
• SC Fotbal Club R Bucureşti – AFCM Alexandria
• CS Sporting Roşiori 2008 – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
• CSM Slatina – ACSO Filiaşi
• CS Tunari – ACS Petrolul 52
• CSM Flacăra Moreni/AS Gloria 2015 Corneşti* – CS Olimpic Cetate Râşnov
• AFC Hărman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
• CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea
• ACS Unu Fotbal Club Gloria/CSM Avântul Reghin* – AS FC Universitatea Cluj
• AFC Unirea 1924 – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca
• ACS Industria Galda/ACS Performanţa Ighiu* – AFC Metalurgistul Cugir 1939
• CSM Şcolar Reşiţa – ACS Energeticianul
• CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Lugoj
• CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Şoimii Lipova
* În cadrul fazei a doua a competiţiei, partidele ACS Industria Galda – ACS Performanţa Ighiu, AS Gloria 2015 Corneşti – CSM Flacăra Moreni și ACS Unu Fotbal Club Gloria – CSM Avântul Reghin nu s-au disputat, o decizie în ceea ce privește rezultatul final urmând a fi luată de către Comisia de Disciplină și Etică.