Maeştri internaţionali reuniţi la Academia Sighişoara au organizat, în premieră în România, prima manifestare muzicală denumită Schubertiade, o manifestare la modă în Europa în secolul al XIX-lea, care a fost iniţiată pentru a sărbători muzica lui Franz Schubert (1797-1828), a anunţat, la începutul acestei săptămâni, violonistul Alexandru Gavrilovici, directorul artistic al manifestării, conform Agerpres. Potrivit violonistului, Schubertiadele s-au organizat cu precădere, începând cu anul 1815, în timpul vieţii compozitorului, iar acestea erau adunări neoficiale şi informale, ţinute la casele unor importanţi nobili şi industriaşi din Viena, la care luau parte prietenii şi pasionaţii de muzica lui Franz Schubert, iar în timpul vieţii sale compozitorul a participat la acestea.
„E o tradiţie vieneză din timpul lui Schubert când marii muzicieni, care erau şi prieteni, se adunau împreună şi nu lipseau nici muzica, dar nici petrecerile. Se cânta până în zori de ziuă. Am încercat în această Schubertiadă să apărem în mai multe locuri şi să cântăm, în timpul zilei, la Biserica Catolică, Turnul cu Ceas, Sala Sander şi Sala Mare a Primăriei Sighişoarei, de asemenea un important monument istoric”, a arătat Gavrilovici.
La această Schubertiadă au participat 13 muzicieni recunoscuţi internaţional, precum Nathalie Comas-Pena (soparană), Johanna Will (soprană), Anton Kernjak (pian), Gerardo Vila (pian), Tobias Schabenberger (fortepiano), Alexandru Gavrilovici (vioară), Adelian Oprean (vioară), Alessandro d’Amico (violă), Alexandre Foster (violoncel), Botond Kostyak (dublu bas), Theodora Buia (vioară), Lilla Fodor (violă) şi Horaţiu Luduşan (violoncel).
Cea de-a XXV-a ediţie a Academiei Sighişoara, un festival-şcoală pentru tinerii muzicieni din ţară şi de peste hotare, se va desfăşura până pe 14 august, iar la aceasta participă 58 de studenţi şi 20 de profesori, fiind vorba de nume mari ale scenei muzicale internaţionale.