Sunt tineri, talentaţi, cu ceva perspective, dar Prahova nu prea are ce să le ofere la acest moment… Este vorba despre trei jucători crescuţi în Ploieşti, care şi-au început carierele în acest oraş şi care acum devin adversari în judeţul vecin – Buzău!buyau b
Mădălin Răileanu şi Costin Popescu, de la Astra, respectiv fostul petrolist Răzvan Catană vor fi „duşmani”, în Buzău, primii doi fiind împrumutaţi la Metalul Buzău, celălalt semnând cu Gloria, şi ea promovată în Liga a III-a!
Răileanu (jucător născut în 1997, mijlocaş central, care a şi debutat în Liga I, ultima dată legitimat la Metaloglobus, în eşalonul secund) şi Popescu (fundaş central, născut în 1996, şi el fost divizionar B, la Unirea Tărlungeni) au fost cedaţi de Astra la Metalul Buzău, în timp ce Catană – liber de contract după despărţirea de Petrolul – a „sucit” destinaţia aleasă în ultima clipă, preferând, în loc de CS Baloteşti, club de eşalonul doi valoric, unde s-a şi pregătit în această vară, să meargă la Gloria. În teorie, cel puţin una dintre aceste două echipe se va lupta la promovare, rămâne de văzut acum dacă „socotelile” şi „promisiunile” din timpul verii vor fi valabile şi… la iarnă. La Gloria au ajuns Marius Ene (ultima dată la Moreni, şi el bine cunoscut în fotbalul prahovean, unde a activat, ultima dată, la CS Cornu) şi câţiva jucători dintre cei care au retrogradat cu Juventus Bucureşti, Ciprian Petre fiind noul „lider” din Crâng.

buyau caseta francuFoştii petrolişti au căutare

Majoritatea fotbaliştilor la care Petrolul a renunţat în această vară şi-au găsit fără mari probleme angajamente, tot la nivelul eşalonului secund. Astfel, portarul Raul Avram a mers la Dacia Brăila, unde are şanse mari să semneze şi Roland Stănescu – fost „lup”, de asemenea. Şi Farul Constanţa, o altă colegă de eşalon a Petrolului, este pe cale să înregimenteze doi jucători la care s-a renunţat în această vară, fundaşul central Gabi Frâncu şi atacantul Georgian Păun particpând ieri, la antrenamentele echipei de pe „Litoral”. Un alt „găzar”, Alexandru Ichim a semnat şi el la Aerostar Bacău, după „experienţa” de un retur la Ploieşti.