Vremea va fi caldă de Paşte, inclusiv în noaptea de Înviere, valorile termice maxime urmând să ajungă la 23 – 24 de grade Celsius, mai scăzute în zona Litoralului, unde temperaturile vor fi până la 14 grade, a declarat, ieri, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Alina Şerban.
„În cursul zilei de sâmbătă, vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie de scurtă durată, pe arii mai restrânse, în vestul, nordul şi centrul ţării. Temperaturile se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date, cu valori între 12 şi 20 de grade, uşor mai ridicate în regiunile extra-carpatice. În partea de est şi de sud-est, vântul va avea temporar intensificări, însă în noaptea de Înviere putem spune că intensificările se vor reduce, astfel că vremea va fi, în general, frumoasă şi precipitaţiile vor dispărea din peisaj. Noaptea de Înviere va avea un cer variabil în toate regiunile ţării, iar temperaturile vor oscila, în medie, între 2 şi 8 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în estul Transilvaniei, în partea de sud a teritoriului, cu valori între 4 şi 8 grade”, a precizat Şerban.
Potrivit specialistului ANM, în prima şi în a doua zi de Paşte, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil în majoritatea regiunilor. Astfel, duminică, temperaturile din zonele extra-carpatice, în Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vor fi în jurul mediilor caracteristice acestei perioade, de la 12 la 19 grade. Pe de altă parte, în regiunile intra-carpatice vor fi valori mai ridicate, de peste 20 de grade, chiar până la
23-24 de grade Celsius, la orele amiezii. În sud şi sud-est, vântul va mai avea uşoare intensificări. În zona Litoralului, temperaturile diurne vor fi mai scăzute decât în restul ţării, cu medii cuprinse între 12 şi 14 grade, în timp ce vântul va prezenta unele intensificări. „Luni, în a doua zi de Paşte, vorbim despre cea mai bună zi din punct de vedere termic. Se va încălzi în toate regiunile ţării, iar temperaturile vor trece de 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în zonele intra-carpatice, în Banat, Crişana, chiar şi în Transilvania, cu valori de 23 – 24 de grade. Nu vor fi precipitaţii pe timpul zilei, cerul va fi variabil, chiar spre senin în sud şi în sud-est. În noaptea de luni spre marţi, un sistem frontal va aborda partea de vest, nord-vest a teritoriului, acolo unde va aduce ploi locale”, a spus meteorologul de serviciu al ANM.
Risc ridicat de avalanşă pe Platoul Bucegi
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează că pe Platoul Bucegi există un risc ridicat de avalanşă, turiştii care vor urca în această perioadă pe munte fiind sfătuiţi să nu se îndepărteze de zona Babelor şi a Sfinxului, potrivit Agerpres.
Potrivit unui anunţ postat, joi, pe pagina de Facebook a MAI, riscul de avalanşă vizează toate traseele montane care pornesc din Buşteni către crestele Bucegilor. „Vă sfătuim să urcaţi pe munte doar cu telecabina şi să nu vă îndepărtaţi din zona Babelor şi a Sfinxului”, avertizează MAI.