Reprezentativa Under 15 a României a participat, în perioada 30 martie-2 aprilie, la turneul internațional Gallini Cup, organizat în Italia, o competiţie amicală “amestecată”, în care formaţiile de club şi cele naţionale au jucat la un loc. România a facut parte din grupa H, alături de Porcia Calcio, Udinese Calcio și SSD Imolese, “tricolorii” reuşind să se califice din faza grupelor, după o victorie, 11-0 cu Porcia, o înfrângere, scor 0-1, în fața celor de la Udinese și o remiză, scor 0-0, în partida cu Imolese.
Naţionala juniorilor Under 15 – cea mai tânără reprezentativă a României – are în componenţă şi un jucător al clubului Petrolul – fundaşul Adrian Nicolae, lotul convocat de selecționerul Adrian Văsâi pentru turneul Gallini Cup fiind următorul:
Portari: Aleksander Mitrovic (Dinamo București), Andrei Bumbac (AC Parma/Italia)
Fundași: Luca Ciontea (Dinamo București), Mădălin Sturzu (LPS Banatul), Adrian Nicolae (Petrolul Ploiești), Raul Ardelean (CSM Oradea), Darius Vasilescu (Regal Sport), Vlad Bogdan (Viitorul Cluj), Cătălin Banienschi (Oltropoveghera/Italia)
Mijlocași: Andrei Pandele (FCSB), Alexandru Gaspar (ASU Poli Timișoara), Ionuț Florea (Dinamo București), Vladimir Fratea (Juniorul București), Claudiu Badea (Dinamo București), Alexandrul Costiniuc (CF Paterna/Spania), Ionuț Batanasi (FCSB), Enzo Cristescu (Olympique Ales/Franța), Andreas Niță (CF San Jose Valencia/Spania)
Atacanţi: Demetris Cristodulo (ASU Poli Timișoara), Răzvan Nicolae (Voluntari)