Marian Dima

Runda din acest week-end a primului eşalon judeţean programează cel mai aşteptat duel al sezonului, rivalele, fruntaşele, CS Blejoi şi CS Păuleşti urmând să se întâlnească… la Plopeni, pe stadionul „Gheorghe Şilaev” în ceea ce poate fi numit, fără teama de a greşi, derbyul sezonului. Cu CS Păuleşti gazdă, jocul este unul care poate lămuri, în mare măsură, ierarhia finală, pentru că distanţa de cinci puncte pe care Blejoiul – liderul la zi al Ligii A Prahova – o are în faţă, ar fi foarte greu, dacă nu cumva imposibil de recuperat în cazul în care elevii lui Răzvan Vlad se vor impune în acest duel.
Singura problemă de efectiv importantă pentru acest derby este în tabăra oaspeţilor, atacantul Cristian Vasile terminând sezonul actual, din cauza rupturii ligamanentelor genunchiului, cele două echipe având traiectorii un pic diferite în ultima perioadă, din punct de vedere al meciurilor şi al formei de moment. Astfel, Blejoiul are o pauză de două săptămâni fără meci jucat, reprogramându-şi jocul din Cupa României, în timp ce gazdele, CS Păuleşti, au evoluat în această săptămână, impunându-se în „şaisprezecimile” Cupei, la Brazi, lucru care ar putea să conteze.

Pe mâna lui Amorăriţei

Un subiect delicat, mai ales când vine vorba despre duelurile dintre Păuleşti şi Blejoi, două 8-cechipe (exagerat de) pretenţioase, este cel al arbitrajului, CJA Prahova trimiţând la acest derby cel mai bine cotat şi în formă arbitru de centru în acest moment, dintre cei “activi” la nivelul judeţului, divizionarul B câmpinean Mihai Amorăriţei. Acesta va fi ajutat de arbitrii asistenţi Louis Oprescu şi Iulian Bălănescu, iar observator este Constantin Safta.

Breaza joacă pe “sintetic”

Revenind la celelalte meciuri ale etapei cu numărul 19, care a început ieri după-amiază cu meciul Petrolistul Boldeşti – CSO Teleajen Vălenii de Munte, să menţionăm că jocul dintre Tricolorul Breaza şi CSO Plopeni se va disputa la Câmpina, pe terenul sintetic “Petrol”, echipa gazdă apelând la această “mutare” pentru a proteja terenul din parcul Breaza. Tot în această etapă avem parte de un alt duel interesant, cel de la Băneşti, unde, chiar dacă echipa gazdă este favorită certă, totuşi, orgoliile (când vine vorba de duelul cu Avântul Măneciu), nu au cum să fie trecute cu vederea.

Programul complet al rundei:
Astăzi, ora 15.00:
Tricolorul Breaza – CSO Plopeni
ora 16.00
FC Băneşti Urleta – Avântul Măneciu

duminică, 1 aprilie, ora 11.00
CS Măneşti Coada Izvorului – Unirea Urlaţi
Petrolul 95 Ploieşti – AFC Brebu
CS Păuleşti – CS Blejoi
CS Ceptura – Unirea Teleajen
Măgura Slănic – CS Cornu 0-3