Petre Apostol

Pârtia Sorica de la Azuga va fi gazda unei competiţii inedite de schi alpin, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani. Competiţia este intitulată Vodafone Kids Ski Challenge, fiind organizată de către Asociaţia Clubul Sportiv Ski Racing Armada 24, în zilele de 10 şi 11 martie.
Concursul se doreşte a ajuta micuţii iubitori ai schiului alpin în dezvoltarea sportivă, în ţara noastră desfăşurându-se foarte puţine competiţii de acest fel. Întrecerea constă în derularea unei probe de slalom uriaş, traseul urmând să fie realizat astfel încât să corespundă normelor de siguranţă şi nivelului concurenţilor.
Competiţia este susţinută şi de singurul schior român prezent în Cupa Mondială de schi alipin, braşoveanul Ioan Valeriu Achiliroaie, specialist în probele de viteză, care a declarat: „Aceste concursuri, organizate la o vârstă cât mai fragedă, sunt piatra de temelie. La mine totul a început foarte târziu. Am început schiul la şapte ani şi schiul de performanţă abia la 12 ani. Dacă vreţi, sunt dovada vie că România poate mai mult. Eu, care am început atât de târziu, am reuşit să obţin nişte clasări bunicele la unele concursuri de afară şi nu este aici sfârşitul. Vreau să le arăt copiilor că pot deveni mult mai buni decât mine şi asta îmi doresc de la schiul alpin românesc”.

SkiÎnscrierile se pot realiza completând formularul disponibil pe site-ul www.kids-ski-challenge.ro, pentru grupele de vârstă şi de gen de mai jos:
• Fete U8 – an de naştere 2011 şi mai târziu
• Băieţi U8 – an de naştere 2011 şi mai târziu
• Fete 8-9 ani – an de naştere 2009-2010
• Băieţi 8-9 ani – an de naştere 2009-2010
• Fete 10-11 ani – an de naştere 2007-2008
• Băieţi 10-11 ani – an de naştere 2007-2008
Despre concursul de la Azuga, Mircea Eremia, reprezentantul Asociaţiei Clubul Sportiv Ski Racing Armada 24, care organizează competiţia, a declarat: „Atunci când ne-am propus organizarea acestui concurs ne-am gândit la tot ceea ce înseamnă sportul pentru copii. Ne dorim să reactivăm acest sport nobil în România, un sport cu istorie şi mulţi practicanţi de orice vârstă. Vrem să îi determinăm pe copii să petreacă mai mult timp în aer liber şi să contribuim la dezvoltarea acestui sport. Dacă vrem ca în viitor să mai avem sportivi care să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de Iarnă, atunci trebuie să dezvoltăm schiul şi să creștem numărul celor care pot ajunge să facă sport de performanţă, iar un prim pas este această competiţie dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani”.

Programul Vodafone Kids Ski Challenge

• Sâmbăta, 10 Martie 2018
08:00-09:00 – Predare numere de concurs în zona de finiş, la cortul Vodafone
09:05-09:20 – Şedinţa tehnică
09:30-09.55 – Recunoaşterea traseului manşa I
10:00- Start manşa I
13:45- Afişarea rezultatelor manşei I
• Duminică, 11 Martie 2018
09:05-09:20 – Şedinţa tehnică
09:30-09.55 – Recunoaşterea traseului manşa II
10:00 – Start manşa a II-a
14:00 – Afişarea rezultatelor oficiale
14:15-15:15 – Festivitatea de premiere
• Premii:
Locul 1, fete şi băieţi, fiecare grupă de vârstă – 600 lei
Locul 2, fete şi băieţi, fiecare grupă de vârstă – 400 lei
Locul 3, fete şi băieţi, fiecare grupă de vârstă – 300 lei
Locul 4, fete şi băieţi, fiecare grupă de vârstă – 200 lei
Locul 5, fete şi băieţi, fiecare grupă de vârstă – 100 lei
Locul 6, fete şi băieţi, fiecare grupă de vârstă – 50 lei