Petre Apostol

La București, la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”, singura reprezentantă de la Colegiul Național „Constantin Istrati” Câmpina din cadrul Campionatului României de Atletism în Sală pentru juniori II, Andreea Lungu, a reușit o performanță remarcabilă.
Sportiva născută în anul 2002, fiind primul an la categoria junioare II (cadete), și-a reconfirmat statutul de speranță a României în probele de aruncări. Eleva profesoarei Mihaela Marin și-a adjudecat titlul național, sâmbătă, în cadrul probei de aruncare a greutății, cu o performanță care a măsurat 14,22 metri, fiind singura atletă din concurs care a depășit bariera celor 14 metri.
Atleta câmpineană a fost urmată, pe podium, de Larisa Zglimbea (Școala 3 Adjud-CA Roman), cu 13,92 metri, respectiv de Mădălina Manole (CSȘ Tulcea), cu 13,34 metri, 14 sportive participând în cadrul evenimentului.
Pentru Andreea Lungu, performanța realizată la Campionatul Național reprezintă record personal, depășindu-și vechiul record cu 62 de centimetri, pe care îl stabilise tot în acest an, la București, la finalul lunii ianuarie. În plus, acesta a fost cel mai bun rezultat al sezonului din țara noastră la junioare II, depășind, totodată, baremul de calificare (14,00 m) la Campionatele Europene programate la Gyor, în Ungaria, în luna iulie.
Mai mult decât atât, cu 14,22 metri, Andreea Lungu ar fi a șasea în ierarhia mondială a sezonului la proba de aruncare a greutății, la categoria U18.