Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles că independenţa justiţiei rămâne intangibilă şi a susţinut că se implică foarte mult în privinţa legilor justiţiei şi este optimist legat de parcursul final al acestora. Acesta a mai precizat că avem o problemă majoră cu legile justiţiei şi cu codurile în România. ”Însă această problemă trebuie să o rezolvăm în România. Degeaba aşteptăm să vină cineva din afară să ne prezinte o soluţie. Soluţia este la noi şi din acest motiv am insistat mai mult decât în alte situaţii să avem soluţii legislative care, sigur, satisfac şi cerințele sistemului de acasă, dar care satisfac şi criteriile general valabile, pe care le numim noi valorile europene. De aceea, mă implic şi foarte mult şi sunt optimist în ceea ce priveşte parcursul final. Acum suntem într-o fază intermediară. Aţi văzut că deja a doua lege a fost trimisă înapoi de CCR pentru îmbunătăţiri. Acest proces va mai dura o vreme şi evident că aşteptarea mea este ca la final să avem legi care ţin cont de deciziile CCR şi vin să îmbunătăţească întregul cadru, dar, pe de altă parte, legi care păstrează, garantează, întăresc independeţa justiţiei şi înlesnesc actul de justiţie în România şi pentru asta cel puţin eu mă agit destul de mult. Se vede, nu se vede, este partea a doua”, a mai declarat şeful statului. La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat în conferinţa comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că, dacă legile justiţiei rămân aşa cum le-a votat Parlamentul, discuţiile privind renunţarea la MCV şi intrarea în spaţiul Schengen ”se vor pune în alţi termeni”. Juncker a mai spus că România a făcut progrese remarcabile în privinţa statului de drept, iar CE nu va accepta ca România să facă paşi înapoi privind statul de drept. Juncker a ţinut să precizeze că este foarte bine informat.
Modificările asupra Codurilor penale sunt contestate de CSM şi de Ministerul Public, care spun că sunt „reglementări excesive”, care duc la „amputarea posibilităţilor tactice de investigare a infracţiunilor”. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, spunea că modificările pe care parlamentarii vor să le aducă la Codurile penale elimină foarte multe din instrumentele eficiente de investigare pe care le au procurorii şi că dacă acestea vor fi aprobate „DNA se va închide”.