N.D.

Având în vedere numărul redus de persoane care donează sânge, la Sinaia va avea loc, astăzi, o campanie ce are drept scop chiar promovarea acestui act voluntar care vine în sprijinul salvării de vieţi omeneşti. Concret, sub genericul “Vino şi donează sânge!”, între orele 8.30-13.00, la Casino Sinaia, sala Ferdinand, cei care vor să-și ajute semenii sunt aşteptaţi ca să doneze sânge.
Pentru a fi donator de sânge, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vârsta cuprinsă între 18 şi 60 ani, greutate de peste 50 Kg, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmH, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni, precum: hipertensiune,boli de inimă, renale, psihice, hepatice, endocrine. De asemenea, donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, cancer.
Dimineaţa, înainte de recoltare, se poate consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe. Fumătorii nu trebuie să fumeze cu o oră înainte şi după donare.