Marian Dima

Sunt „tineri şi neliniştiţi”, reuşind să profeseze în fotbalul din alte ţări. Au rezultate, muncesc, se chinuie departe de familii, de ţară, cu speranţa că, într-o zi, îşi vor putea face meseria aşa cum trebuie şi pe meleagurile natale! Până atunci, de Sărbători „au dat o tură pe acasă”, dacă au putut, apoi au luat-o de la capăt în China, Arabia Saudită, Turcia.
Eusebiu Tudor a fost primul care a avut meci în noul an, ieri, pe 3 ianuarie, echipa sa – Al Khaleej – învingând, în Cupă, cu 1-0 pe Al Baha!eusebiu 10 După ce a petrecut câteva zile, de Crăciun, acasă, Tudor a revenit în Arabia Saudită, unde are meciuri „la foc automat”, următorul fiind pe 10 ianuarie, la Al Mozjel, în liga secundă, campionat unde nu mai este singurul român care antrenează, Liviu Ciubotariu preluând, de câteva zile, pe Al Thai – una dintre grupările cu pretenţii la promovare.
Ciprian Panait, tehnicianul din Ceptura, a avut meci cu echipa sa, Al Raed, pe 28 decembrie, remizând, pentru a treia oară la rând, scor 2-2, cu Al Fateh, şi va avea primul meci în campionat în 2018, la Al Tawon, pe 12 ianuarie. Până atunci, Raed joacă sâmbătă, în Cupă, cu Al Nahda.
Chiar dacă este pe ultimul loc în Liga I, cu 12 puncte, Raed a recuperat diferenţa de puncte faţă de echipele implicate în lupta pentru salvarea de la retrogradare şi ar putea beneficia de o regulă nouă a Federaţiei de Fotbal din Arabia Saudită, care vrea să mărească numărul echipelor din primul eşalon de la 14 la 16 sau chiar 18!
bebe10Şi preparatorul fizic al turcilor de la Kaiseryspor, Bebe Bărbulescu, a „prins” câteva zile acasă, alături de familie, de Revelion, după succesul echipei lui Marius Şumudică, în Cupa Turciei, scor 3-1, cu Antalyaspor, acesta revenind la formaţia revelaţie a primei ligi din Turcia, echipa din Kaisery, cu care începe, de astăzi, un cantonament în Antalya, până la primul meci oficial din 2018, care este programat pe 18 ianuarie.
parvu10Nu în ultimul rând, peste câteva zile, Florin Pârvu se va întoarce şi el în China, antrenorul de la „olimpicii” lui Henan putând fi considerat cel mai „fericit”, în sensul că a petrecut acasă şi Crăciunul şi Revelionul, dar următoarea perioadă „liberă” pentru el va fi tocmai la vară!