Ana-Maria Maxim

Coafurile romantice, părul scurt, culorile de păr îndrăznețe sunt câteva dintre recomandările specialiștilor pentru doamnele și domnișoarele care doresc să fie la modă în 2018. Despre actualele tendințe în materie de hairstyling am stat de vorbă, recent, cu specialiști de la salonul de înfrumusețare „Studio Harry” Ploiești. Potrivit acestora, culoarea de păr a anului 2018 este violet. Dacă doriți o coafură în trend puteți folosi un nuanțator în această culoare pentru a vopsi vârfurile părului sau chiar tot părul. În 2018 sunt recomandate și culorile șaten ciocolatiu, blond cald (culoarea mierii), șaten deschis, crem, dar și auriu cu nuanțe de roz. Părul negru nu se mai poartă, în schimb rămâne la modă părul vopsit în două culori – de exemplu rădăcina în culoarea naturală a părului, iar restul părului sau doar vârfurile acestuia să aibă culoarea violet sau roz-violet. Doamnele și domnișoarele care doresc coafuri la modă trebuie să știe că “vedeta” acestui an este bobul scurt. Se mai poartă, de asemenea, șuvițele californiene – acele bucle lejere, bine Nico2evidențiate – cocul dezordonat, coafurile cu breton, cu mențiunea că acesta trebuie să fie subțire, lejer, eventual așezat într-o parte. Rămâne în trend și tunsoarea pixie, considerată foarte șic și îndrăgită de vedete precum Rihanna, Halle Berry și Natalie Portman, Anne Hathaway. Este o tunsoare lejeră, care întinerește și conferă doamnelor și domnișoarelor un farmec aparte. Dacă doriți să o alegeți, cel mai bine ar fi bine să întrebați un hair stilist ce variantă a acesteia vă avantajează, în funcție de forma feței dumneavoastră. În privința accesoriilor pentru păr, au intervenit unele schimbări, în 2018 agrafele și panglicile nefiind recomandate. Pentru bărbați, stiliștii propun tunsorile clasice și tunsoarea “undercut”, îndrăgită deja de foarte mulți tineri, ce presupune ca la spate și în lateral părul să fie foarte scurt, iar în partea din față mai lung. Este un stil îndrăgit și de vedete, printre care se numără David Beckam.
De altfel, echipa de stilisti a salonului de înfrumusețare „Studio Harry” Ploiești a câștigat recunoașterea unor nume importante din domeniu la concursuri sau evenimente de profil din țară și din străinătate. De mulți ani, aceasta colaborează cu solista Nicoleta Matei (Nico), realizând coafuri cât mai lejere, dar și coafuri extravagante, în tendințe actuale, pentru evenimente speciale.