Este doar o „chestiune de timp” până când Marea Britanie va deveni ţinta unui atac cibernetic major, a avertizat ieri directorul Centrului Naţional Britanic pentru Securitate Cibernetică (NCSC), Ciaran Martin, transmite PA, citată de Agerpres. Potrivit lui Martin, până acum Marea Britanie a avut norocul să evite un atac de „categoria I”, capabil să paralizeze infrastructuri de bază cum sunt furnizarea de energie sau serviciile financiare. Ciaran Martin a apreciat într-un interviu apărut în cotidianul The Guardian că întrebarea care se pune este „când, nu dacă” va surveni un atac informatic şi britanicii trebuie să aibă „noroc” să nu devină ţinta unui atac de categoria întâi înainte de sfârşitul deceniului. Directorul NCSC a subliniat că atacul WannaCry din mai anul trecut, care a fost atribuit Coreei de Nord, a scos în evidenţă între altele riscul ca cei care lansează o astfel de acţiune să piardă controlul. WannaCry a fost cel mai grav incident de acest gen produs până acum în Marea Britanie şi a fost considerat de categoria a doua pentru că nu a pus în pericol vieţi omeneşti. Alte „intruziuni” cu caracter informatic au fost atribuite Rusiei, Chinei şi Iranului, care potrivit lui Martin ar putea colecta informaţii cu privire la infrastructura britanică pentru potenţiale atacuri în viitor. Directorul NCSC a precizat că nu are cunoştinţă de nicio tentativă reuşită de a interfera cu procesul democratic din Marea Britanie, dar perspectiva unei asemenea acţiuni ar putea duce la amânarea adoptării votului electronic în viitorul previzibil.
În acelaşi timp, Marea Britanie îşi întăreşte capacităţile de a răspunde unui atac cibernetic, a dat el asigurări. Avertismentele lui Martin survin după ce luni şeful statului major al armatei terestre britanice, Nick Carter, a făcut apel la creşterea cheltuielilor pentru Apărare cu scopul de a proteja Marea Britanie de atacuri hibride – atât convenţionale, cât şi cibernetice – din partea Rusiei.