Petre Apostol

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova, Asociația Județeană de Șah Prahova şi Clubul Sportiv Universitar Ploiești au organizat duminică, 10 decembrie, concursul de şah rapid Memorialul „Corneliu Butnariu”. Concursul găzduit de către Hotel Central Ploieşti a fost organizat în memoria regretatului antrenor de şah Corneliu Butnariu, plecat dintre noi în 2011, o personalitate emblematică pentru clubul Petrolul Ploieşti, încă de la înfiinţarea acestuia, din 1958. Concursul, al cărui director a fost Constantin Ţurlea, a avut la start 103 sportivi şi a fost arbitrat de Radu Cătălin Chirilă (arbitru internaţional) şi de Delia Duca Iliescu.
La capătul a şapte runde, campionul României – Vlad Jianu (Universitatea de Vest Timișoara), mare maestru internațional, şi-a adjudecat victoria, înregistrând 6 victorii și o remiză. La egalitate cu acesta a fost şi marele maestru internațional Bogdan Deac, de la CSU Ploiești, la numai 16 ani, departajarea dintre cei doi realizându-se la criteriul Buchholz, Jianu având cu două puncte în plus faţă de acesta. Podiumul a fost completat de maestrul FIDE Cătălin Pătraşcu (CSM Focşani), cu 5,5 puncte.
În clasamentul juniorilor până la 18 ani, locul întâi a fost ocupat de Ștefan Mihai, de la CSU Ploiești, cu 5 puncte din 7 partide, urmat, pe podium, de către colegii de club, Bulău Andrei şi Mastalos Iannis, ambii cu câte 4,5 puncte.
În clasamentul junioarelor până la 18 ani, învingătoare a fost Năstase Andreea (Clubul Central de Şah București), cu 4,5 puncte din 7 partide, urmată, pe podium, de Coman Ana Cristina (CSU Ploiești) și Nistor Valentina (CS Petrolul Ploiești), ambele cu câte 4 puncte. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Miss Universe România 2012, Delia Duca Iliescu.

Lansare de carte a marelui maestru internaţional Florin Gheorghiu

9-bConcursul de şah organizat la Ploieşti a fost animat şi de prezența marelui maestru internațional Florin Gheorghiu, care, cu această ocazie, şi-a lansat volumul II al cărții cu partide alese. Florin Gheorghiu este un simbol al şahului românesc, devenind campion mondial la 18 ani, bifând victorii de renume la unii dintre cei mai valoroşi jucători ai lumii, memorabil fiind succesul în partida cu americanul Bobby Fischer, la Cupa Mondială de la Habana din 1966. Concurenţii Memorialului „Corneliu Butnariu” au avut oportunitatea de a cunoaşte şi câteva elemente despre şah chiar de la Florin Gheorghiu, care a ținut un discurs despre activitatea sa sportivă, precum şi despre tainele gândirii jucătorului de șah.