Angajaţii din România vor beneficia anul viitor de 11 zile libere efective dintr-un total de 14 zile libere legale. Din acestea se scad prima zi de Paşti şi prima zi de Rusalii (care întotdeauna pică duminica) şi 1 Decembrie, care pică într-o zi de sâmbătă.
Zilele libere legale din 2018 sunt: 1 şi 2 ianuarie, luni şi marţi; 24 ianuarie, miercuri – Ziua Unirii Principatelor Române; 8 şi 9 aprilie, duminică şi luni, prima şi a doua zi de Paşti; 1 Mai, marţi, Ziua Muncii; 1 iunie, vineri, Ziua Copilului; 27 şi 28 mai, duminică şi luni, prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august, miercuri, Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie, vineri – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 Decembrie, sâmbătă; 25 şi 26 decembrie, marţi şi miercuri, prima şi a doua zi de Crăciun.
De menţionat că în Codul Muncii sunt prevăzute două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.