Petre Apostol

Singura echipă prahoveană de handbal de la nivelul competiţiilor de seniori, HC Activ CSO Plopeni, a încheiat anul 2017 cu o înfrângere pe teren propriu, într-un meci contând pentru ultima etapă a turului seriei A din Divizia A feminină. Tinerele handbaliste ale echipei prahovene au întâlnit, pe teren propriu, formaţia secundă a campioanei României şi Europei, CSM Bucureşti.
HC Activ a avut o primă parte de meci bună, în care a condus ostilităţile de pe teren, intrând la vestiare cu un avantaj de trei goluri, scor 18-15. În partea secundă, însă, situaţia s-a schimbat, CSM Bucureşti II preluând iniţiativa, întorcând rezultatul înregistrat la pauză, impunându-se, în final, cu scorul de 29-25.
Astfel, HC Activ CSO Plopeni a suferit cea de-a 11-a înfrângere din 14 partide disputate, situându-se în ultima parte a ierarhiei, pe locul 11, cu doar nouă puncte acumulate, ca urmare a celor trei victorii obţinute. CSM Bucureşti II se află într-o situaţie exact opusă, înregistrând, la Plopeni, cea de-a 11-a victorie din cele 14 etape derulate, suferind trei înfrângeri, tototdată.
La jumătatea campionatului, pe prima poziţie se află SCM Gloria Buzău, care a obţinut maximum de puncte (42), câştigând toate partidele disputate, devenind, astfel, principala favorită la promovarea directă în Liga Florilor. În schimb, pentru celelalte două poziţii care oferă prezenţa la barajul de calificare în primul eşalon se luptă CSU Neptun Constanţa, CSU Ştiinţa Bucureşti şi HCF Piatra Neamţ, având în vedere că CSM Bucureşti II, care se află printre acestea în ierarhie, nu are drept de promovare.
Ar fi de menţionat în privinţa echipei HC Activ CSO Plopeni faptul că în componenţa lotului se găseşte şi o jucătoare convocată la reprezentativa de tineret a României, Bianca Berbece, sportiva originară din Vâlcea luând parte la un cantonament efectuat în Rusia de selecţionata condusă de antrenorii Gheorghe Tadici şi Bogdan Burcea.