Bogdan Chitic

Chiar dacă au repurtat un singur succes în „dubla” din Ardeal, disputată împotriva echipelor secunde ale prim-divizionarelor U-BT Cluj Napoca şi BC Mureş Tg. Mureş, baschetbaliştii de la CSM Ploieşti au revenit pe prima poziţie în grupa a 2-a de calificare a Ligii 1.
Marţi, la ora prânzului, băieţii pregătiţi de Cătălin Burlacu şi Ionuţ Ivan au pierdut la mare luptă, scor 83-87, meciul din „Polivalenta” clujeană cu U-BT 2, la capătul unei încleştări echilibrate, marcate de unele decizii cel puţin ciudate ale brigăzii de arbitri ce i-a avut în componenţă pe Tiberiu Şerbulea, Zolt Csiki şi Tudor Crişan. A fost cea de-a doua înfrângere din acest sezon pentru jucătorii echipei municipalităţii, după cea suferită în ultima etapă a turului, sub Tâmpa, cu CSU Braşov.

U-BT 2 Cluj Napoca – CSM Ploieşti 87-83 (46-45)
Scorul pe sferturi: 21-21, 25-24, 18-22, 23-16

7-bPentru CSM Ploieşti au marcat, în această partidă: Cătălin Burlacu (36 puncte, 15 recuperări), Adi Tudor (20 puncte), Mircea Topologeanu (10), Levente Szijarto (7), Alin Carabulea (7), Vlad Dogaru (3), Călin Dumitru, Mihnea Vrabie, Horia Scărlătescu, Sebastian Manu, Teodor Bărbuceanu, Vlad Dragomir.
Jocul secund, desfăşurat la mai puţin de 24 de ore distanţă, pe terenul celor de la BC Mureş 2 Tg. Mureş, a consfinţit a şasea victorie stagională a CSM-ului, una fără dubii, scor 80-67, cu mult mai clară decât cea consemnată în partida tur, din „Olimpia”. Astfel, cu un bilanţ general de (6-2), ploieştenii revin pe prima poziţie, luând faţa celor de la CSO Voluntari (5-3) pregătindu-se, acum, pentru ultimele două întâlniri din cadrul fazei de calificare, ambele pe teren propriu, cu CSU 2 Sibiu (duminică, ora 14:00) şi CSU Braşov (luni, ora 18:00).

BC Mureş 2 Tg. Mureş – CSM Ploieşti 67-80 (37-41)
Scorul pe sferturi: 23-17, 14-24, 19-21, 11-18

Pentru CSM Ploieşti au marcat, în această partidă: Cătălin Burlacu (28 puncte), Adi Tudor (19), Levente Szijarto (13), Vlad Dogaru (10), Călin Dumitru (5), Mircea Topologeanu (3), Mihnea Vrabie (2), Horia Scărlătescu, Teodor Bărbuceanu, Vlad Dragomir, Sebastian Manu şi Alin Carabulea.

Liga 1, faza de calificare, grupa a 2-a, clasament:

1. CSM Ploieşti (6-2) – 14 puncte
2. CSO Voluntari (5-3) – 13 puncte
3. BC Mureş 2 Tg. Mureş (4-4) – 12 puncte
4. CSU 2 Sibiu (4-4) – 12 puncte
5. U-BT 2 Cluj Napoca (3-5) – 11 puncte
6. CSU Braşov (2-6) – 10 puncte