Bogdan Chitic

A doua generație de baschetbaliști „sub 14 ani” a Clubului Sportiv Universitar Ploiești, după cea care încheia pe locul 8 ediția de campionat 2015-2016, sub comanda aceluiași antrenor sârb, Ivan Gemaljevic, a debutat, în weekend, la București, în Campionatul Național.
Repartizați în grupa a VI-a, alături de o altă formație ploieșteană, ABC T-Pack, și de nu mai puțin de trei echipe din Capitală, ABC Laguna, BC Slam și Pro Basketball Group, „alb-albaștrii” au încheiat cu un bilanț pozitiv primul turneu din cadrul fazei de calificare. Foștii elevi ai Elenei Stan, antrenoare ce a condus destinele acestei generații timp de patru ani, au obținut trei victorii, 106-12 cu T-Pack Ploiești, 76-48 cu BC Slam și, respectiv, 62-59 cu Pro Basketball Group, cedând, în schimb, un singur meci, scor 48-72, împotriva celor de la Laguna București, fără doar și poate cea mai valoroasă formație a grupei. Cel de-al doilea și ultimul turneu din cadrul fazei de calificare în CN „U14” se va desfășura în perioada 10-12 noiembrie.

Campionatul Naţional „U14”, faza de calificare, grupa a VI-a

Clasament
1. ABC Laguna București (4-0) – 8 puncte
2. CSU Ploiești (3-1) – 7 puncte
3. BC Slam București (2-2) – 6 puncte
4. Pro Basketball Group (1-3) – 5 puncte
5. ABC T-Pack Ploiești (0-4) – 4 puncte

Adaptaţi modificărilor impuse de FRB

Sistemul de desfășurare al Campionatului Național, la această categorie de vârstă, a cunoscut, de asemenea, modificări, biroul federal structurând competiția în patru faze: de calificare, de clasificare, semifinale/recalificare și turneu final. Astfel, ocupantele primelor trei locuri din fiecare dintre cele opt grupe de calificare obțin calificarea pe tabloul „clasificării”, unde se formează patru noi serii de câte șase formații. După desfășurarea a trei turnee, primele trei grupări avansează în „semifinale”, iar echipele clasate pe locurile 4 și 5 vor merge în așa numitele „recalificări”. În turneul semifinal se formează, din nou, două grupe de câte șase echipe, iar primele trei din fiecare grupă vor participa la turneul final, din perioada 12-17 iunie 2018.
Așadar, spre deosebire de anii anteriori, în care opt echipe formau tabloul turneului final la toate categoriile de vârstă, începând cu acest sezon doar șase formații vor juca în „elită”, pe cele patru segmente destinate juniorilor, și anume „U13”, „U14”, „U16” și „U18”,
masculin și feminin.
„Băieții au jucat bine, în special în ultimul meci, când oboseală își făcea simțită prezență, dar ei mi-au ascultat instrucțiunile până la final și au câștigat o partidă foarte strânsă, având o evoluție precisă pe ambele faze ale jocului. Am terminat turneul de la București cu un bilanț pozitiv și, cel mai important, fără probleme de lot, câțiva jucători resimțindu-se după efortul depus, e drept, dar acesta este un lucru perfect normal având în vedere intensitatea la care s-a jucat în weekend. În ceea ce privește sistemul, consider că este unul mai bun decât anul trecut, pentru că jucătorii mei nu mai sunt nevoiți să dispute, în prima fază, multe meciuri în compania unor adversari mai slab cotați, pe care să-i învingă la diferențe foarte mari de scor, dar, în final, să nu-și poată da seama de nivelul la care se află. În acest nou format, cu doar două turnee în faza de calificare, sunt de părere că există o altă concentrare a valorilor, echipele cu ambiții pentru tururile avansate fiind pregătite, încă de la începutul sezonului, pentru meciuri tari și având, astfel, ocazia să atingă o formă cât mai bună într-un timp relativ scurt. Dacă, în sezonul trecut, vorbeam despre trei mari etape, de calificare, semifinale și turneu final, acum avem de-a face cu patru tururi, faza de clasificare făcându-și loc între primele două niveluri mai sus amintite ”, ne-a declarat Ivan Gemaljevic, antrenorul celor de la CSU Ploiești.
Lotul echipei de baschet CSU Ploiești “U14”: George Aldea, Sabin Alexandru, Vlad Baștină, Tudor Dan, Lorenzo Diaconescu, Sabin Luca, Cristi Mușuroaia, Radu Pancu, Iustin Puiuleț, Theodor Sanda, Daniel Radu, Ștefan Iliescu, Călin Pârvan. Antrenori: Ivan Gemaljevic și Elena Stan.