Petre Apostol

Ieri, cu trei zile înainte de startul în noul sezon al Diviziei A1 la volei masculin, echipa Tricolorul LMV Ploieşti a organizat o conferinţă de presă cu ocazia căreia şi-a prezentat obiectivele pentru anul competiţional 2017-2018, fiind prezenţi preşedintele clubului, Dacian Alecse, antrenorii Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu şi jucătorul care îndeplineşte rolul de căpitan, Bogdan Olteanu. Echipa ploieşteană a debutat, deja, în meciurile oficiale, săptămâna trecută, în faza I din Cupa României, eliminând pe CSŞ 2 CNE Baia Mare, după o victorie în minimum de seturi obţinută în deplasare.
Preşedintele Dacian Alecse a deschis evenimentul anunţând obiectivele clare pentru noul sezon: câştigarea campionatului şi a Cupei României, precum şi un parcurs cât mai bun în CEV Challenge Cup.
Despre acest fapt, antrenorul principal Sergiu Stancu a declarat: „Am avut o perioadă foarte bună de pregătire, cu un cantonament la munte. Am avut o evoluţie bună în meciurile de pregătire, în care nu ne-au încântat neapărat rezultatele, ci, mai mult, jocul echipei. Consider că suntem pregătiţi să ne îndeplinim obiectivele. Iar rezultatele şi spectacolul pe care îl vom prezenta pe teren sperăm să atragă şi publicul, deoarece sportul este şi pentru spectatori”.
De asemenea, revenit după 15 ani în campionatul din ţară, unul dintre cei mai valoroşi jucători ai României din toate timpurile, Bogdan Olteanu, a adăugat: „Este o provocare pentru mine şi o onoare să fac parte din cadrul acestui club, care are şi oameni care se dedică echipei, chiar dacă nu ies în faţă. S-a realizat o campanie de achiziţii foarte bună, avem un lot valoros şi atacăm titlul naţional şi Cupa României”.
Antrenorul secund al ploieştenilor, Mădălin Marinescu, s-a menţinut în optimismul general, spunând: „Avem unele dintre cele mai bune condiţii din ţară şi ne vom strădui să îndeplinim obiectivele trasate de conducere”.
Tricolorul LMV Ploieşti va lua startul în Divizia A1 sâmbătă, 7 octombrie, având programat meciul cu CSA Steaua Bucureşti, în deplasare, de la ora 16:00, partidă care va fi transmisă în direct de postul de televiziune DigiSport 4.