Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri că România are o democraţie ”din ce în ce mai consolidată” şi o luptă anticorupţie dusă ”cu determinare”, subliniind că eliminarea corupţiei este o condiţie ”esenţială” pentru o societate dreaptă. ”Avem o democraţie din ce în ce mai consolidată, cu o luptă anticorupţie pe care o ducem cu determinare şi cu rezultate foarte bune, chiar dacă unii politicieni încă nu s-au împăcat cu acest gând. Credem că eliminarea flagelului corupţiei este o condiţie esenţială pentru a construi o societate dreaptă, cu o distribuţie echitabilă a resurselor între cetăţenii săi. Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar am ţinut să menţionez aceste chestiuni pentru că România dispune de resursele necesare pentru a deveni un stat mai puternic şi mai prosper”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a vorbit şi despre realizările României din ultimele trei decenii, de când a devenit membru NATO şi UE, şi a subliniat că economia este în expansiune, devenind un pol de atracţie pentru investitorii străini.
”În aproape trei decenii de la căderea comunismului, am devenit membri importanţi ai Uniunii Europene şi ai NATO, iar astăzi suntem un furnizor de securitate şi stabilitate în regiune. Mai mult, România este o ţară cu o economie în expansiune, care devine un pol de atracţie pentru mulţi investitori români şi străini”, a mai spus Iohannis.