Premierul Dacian Cioloş anunţase marţi, pe când se afla la funeraliile de la Amatrice, că intenţionează să propună ziua de joi 1 septembrie zi de doliu naţional pentru românii morţi în urma cutremurului din Italia.
În urma şedinţei de Guvern, ziua de doliu naţional pentru românii morţi la cutrmurul din Italia a fost stabilită pentru vineri, 2 septembrie 2016.
În această zi, toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și aerogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc.
Oficiali din cadrul Protecţiei Civile au invitat rude ale celor 242 de victime ale cutremurului devastator de săptămâna trecută să participe marţi la funeraliile de stat organizate pe ruinele din Amatrice, localitatea cea mai afectată de seism, unde au fost aduse 37 de sicrie, relatează The Associated Press şi AFP. Prezent la funeralii, premierul Cioloş a anunţat că niciun român nu mai este dat dispărut şi că, marţi, a fost identificat şi ultimul român dat dispărut în urma cutremurului din Italia. După cum a precizat premierul, în perioada următoare vor fi urgentate măsurile pentru ca victimele cutremurului să intre în posesia ajutoarelor de la Guvernul României.