F.T.

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, instanţele de judecată din Prahova vor funcţiona la parametrii reduşi.
Astfel, după cum ni s-a precizat de la Tribunalul Prahova, astăzi, 22 decembrie și mâine, 23 decembrie a.c., programul cu publicul la Registratură și la Arhivă este de numai câte două ore pe zi ( între orele 9 și 11), urmând ca în zilele de 29 și 30 decembrie a.c., cele două compartimente ale instanței să aibă program de lucru cu publicul doar o oră (intervalul orar 9-10).
În ceea ce privește ședințele de judecată, programul s-a modificat deja, în sensul că ultima zi în care s-au dat termene pentru dosarele pe fond a fost vineri, 19 decembrie a.c., în prezent fiind judecate numai cauzele pentru care legea prevede procedură în regim de urgenţă, celelalte fiind programate începând cu luna ianuarie 2015. Astfel, acţiunile care se vor judeca în această perioadă a Sărbătorilor de Iarnă la Tribunalul Prahova în materie penală sunt cauzele cu arestaţi preventiv; liberări provizorii sub control judiciar şi pe cauţiune; luarea în mod provizoriu a măsurilor de siguranţă; amânarea executării pedepsei ş.a.m.d.
În materie civilă, au prioritate dosarele care au ca obiect autorizarea executării obligaţiei de a face contestaţie la executare, încetare executare silită, ordonanţă preşedinţială, poprire asigurătorie, sechestru asigurător, sechestru judiciar, suspendare provizorie, pensie de întreţinere, tutelă, plasamente de urgenţă etc.
Și la Curtea de Apel Ploieşti, programul de la Registratură şi cel de la Arhivă a fost redus pentru astăzi și mâine la câte două ore ( între orele 9 și 11), același interval orar fiind valabil și în zilele de 29 și 30 decembrie a.c. La această instanță, cauzele care vor avea prioritate sunt cele referitoare la arestaţi preventiv, liberare provizorie sub control judiciar şi pe cauţiune, întreruperea executării pedepsei.