De la finalul săptămânii trecute, echipa de Liga B CSC Poiana Câmpina are un antrenor. Astfel, pe banca tehnică a stat arbitrul Nicolae Iosif (în foto; retras, pentru moment, din activitate), însă debutul său nu a fost de bun augur. După ce la pauză câmpinenii conduceau cu 2-0, iar la un moment dat tabela indica 3-1 în favoarea celor de la CSC, în prelungirile partidei trupa CS Brazi a reuşit două goluri şi astfel a izbutit un punct, nesperat la un moment dat. Trebuie precizat că debutul lui Iosif pe banca tehnică a coincis chiar cu ziua sa de naştere, pe 15 noiembrie împlinind vârsta de 41 de ani. Trupa CSC Poiana Câmpina nu este prima grupare cu care Nicolae Iosif a cochetat, în urmă cu puţin timp fiind directorul sportiv al formaţiei AS Tufeni Băicoi.

Au început înscrierile

Luna viitoare, conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Prahova organizează ediţia a XXII-a a tradiţionalei competiţii juvenile denumită Cupa „Moş Crăciun”. La întrecerea din acest an pot participa tineri juniori născuţi în anii 2002 şi 2003, de la echipele afiliate la forul fotbalistic judeţean. Conform spuselor profesorului Viorel Băltăţeanu, responsabilul compartimentului de copii şi juniori al AJF, „deja unele echipe s-au înscris la această întrecere, iar după centralizarea formaţiilor participante vom stabili programul de desfăşurare a competiţiei”.

Promisiune respectată

În urmă cu puţin timp vă anunţam că jucătorul echipei Petrolul Ploieşti, mijlocaşul Victoraş Astafei, s-a aflat în sânul echipei Viitorul Colceag, la un meci din campionat. Fotbalistul ”galben-albastru” i-a oferit sportivului Gabriel Iancu ghetele de fotbal personale, iar la despărţire le-a promis jucătorilor pregătiţi de Florin Pavel că în cel mai scurt timp le va aduce un set de mingii. Nici nu a trecut prea mult timp pentru că Victoraş Astafei s-a ţinut de promisiune şi a oferit mingiile promise. ”Suntem mândri pentru privilegiul de al fi avut alături pe atacantul Petrolului, unul dintre cei mai iubiţi jucători, care a demonstrat că munca asiduuă şi atitudinea este cheia succesului”, ne-a spus Florin Pavel.