Pomenirea Sfinţilor 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia
Împăratul Maximian, pe când se afla în cetatea Nicomidiei, aflând de numărul mare de creștini din ea, a pus la cale exterminarea lor în...
Pomenirea Sfantului Mucenic Adrian
Acest mucenic Adrian era unul dintre cei care au fost prinşi şi au fost puşi la felurite chinuri, fiind închis. Apoi a fost scos...
Pomenirea Sfântului Chiriac Sihastrul
Sfântul Chiriac Sihastrul s-a născut la anul 448, în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în Corint. La vârsta de optsprezece ani, Chiriac ajunge la...
Pomenirea Sfântului Proroc Osie (Osea)
Acesta se tâlcuieşte mântuit, păzitor sau umbritor. Era fecior al lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Şi prorocind multe asupra lui Israel,...
Biserica Domnească din Buşteni, ridicată în memoria unicului copil al Regelui Carol I şi...
V. Stoica
Biserica Domnească din centrul orașului Bușteni, construită cu piatră de carieră din Masivul Caraiman, și-a sărbătorit hramul de Nașterea Maicii Domnului, în ziua...
Clubul Aurora Baicoi, prezent la turneul final al Circuitului national de mini-rugby
Turneul final al Circuitului national de mini-rugby va avea loc, astazi si maine, la Bucuresti, pe Stadionul "Arcul de Triumf". Aceasta va fi a...
Pomenirea parintelui Mitrofan
Acest sfant a trait in zilele marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor. Mergand la Bizant, a locuit cu Tit, episcopul aceleiasi cetati, care vazandu-l...
Pomenirea Sfântului Cuvios David
Sfântul Cuvios David s-a născut în Tesalonic şi a trăit în secolul al VI-lea. Sfântul Cuvios David s-a călugărit de tânăr în Mănăstirea "Sfinţilor...
Cuvant la Joia Mare
"Si a strigat poporul: rastigneste-L pe Iisus si elibereaza-L noua pe Baraba"
Aceste cuvinte desprinse din Sf.Evanghelie a Sf.Ev. Luca cuprind una din cele mai...

















