Parcursul celor doua echipe ploiestene de prim esalon – Astra si Petrolul – seamana foarte bine in mandatele noilor antrenori. Astfel, cu fostii dinamovisti Mircea Rednic si Gheorghe Multescu pe banca tehnica, de 3 etape, ambele echipe au adunat cate 7 puncte (din 9 posibile), nici „Puriul”, nici „Turcul” necunoscand, pana acum, gustul amar al infrangerii. Punctele obtinute au adus linistea in clasament pentru Astra, precum si sanse mari pentru Petrolul, de a evita retrogradarea. Ultima runda a mai relevat un aspect interesant , anume acela ca ambele echipe au marcat, in total, 5 goluri, 4 – Astra si unul – Petrolul, dar, pe lista marcatorilor, nu regasim nici un roman! La Astra, au marcat golgheterul Fatai, nigerianul din atacul echipei lui Ioan Niculae fiind „Nasul” Sportului, echipa impotriva careia da gol de fiecare data, apoi, cehul Oprsal (la primul gol in acest sezon) si brazilienii Spadacio si William, acesta din urma la prima sa reusita in Liga I. La Petrolul, golgheterul returului, tunisianul Hamza Younes, si-a trecut numele pe lista marcatorilor, de la punctul cu var, „gazarii” avand si doua bare, prin francezul Mustivar si spaniolul Linares Silva, semn ca strainii se simt foarte bine la Ploiesti. Ramane sa vedem „raspunsul” jucatorilor autohtoni!
Marian DIMA