• Din 36 de familii selectate, doar 12 vor fi norocoase la final
Din 36 de familii de ploiesteni selectate pentru a intra in posesia unei locuinte prin programul derulat de Habitat for Humanity Ploiesti, in final doar 12 vor fi norocoase. In acest sens, oragnizatia neguvernamentala Habitat for Humanity, filiala Ploiesti, a inceput inca de saptamana trecuta lucrarile de constructie pe amplasamentul din strada Ghighiului numarul doi (in cartierul Tineretului, in spatele Universitatii Petrol si Gaze) pentru primele 12 locuinte din programul de locuinte dedicat orasului Ploiesti. Materialele de constructie provin din donatii si sponsorizari, iar constructia caselor este realizata de voluntari ai asociatiei impreuna cu familiile beneficiare. Dupa ridicarea acestora, casele urmeaza sa fie vandute in rate lunare, pe o perioada indelungata de timp, fara profit si fara dobanda. Platile ipotecare lunare pe care le fac proprietarii intra intr-un Fond Rotitor pentru Umanitate, banii fiind folositi la constructia altor case. ,,In acest moment nu se poate spune cu certitudine cand se vor finaliza cele 12 locuinte, pentru ca acest lucru depinde atat de implicarea familiilor beneficiare ale proiectului, cat si de numarul voluntarilor. Cert este ca noi speram sa fie finalizate toate pana la finalul acestui an. Criteriul de departajare pentru cele 36 de familii va fi legat in primul rand de orele de munca prestate la ridicarea caselor, pentru ca din experienta pot sa spun ca sunt familii care renunta pe parcurs. Familiile care au depus dosarele vor trebui sa realizeze 100 de ore de voluntariat pana la finele lunii mai. Iar pe urma se va forma o comisie de analiza a dosarelor care va face un calcul de solvabilitate si o ancheta sociala si in urma acestora se vor stabili si familiile finaliste care vor beneficia de locuintele Habitat Ploiesti. Celelalte familii care nu vor reusi acum sa aiba o casa a lor vor ramane in baza de date a Habitat si vor avea prioritate la urmatoarele proiecte pe care le vom derula’’, ne-a precizat Carmen Ghia, coordonatorul de comunicare al organizatiei amintite.
Potrivit reprezentantilor asociatiei, pentru selectia familiilor beneficiare au fost parcurse mai multe etape: depunerea cererilor de luare in evidenta la inceputul lui ianuarie a.c., fiind inregistrate initial 49 de cereri; participarea persoanelor care au depus aceste cereri la cele patru sedinte publice de prezentare a programului Habitat Ploiesti, finalizata de 36 de familii si ultima etapa, aceea de depunere a dosarelor, care s-a finalizat pe 2 aprilie. Habitat for Humanity Romania este o organizatie non profit care construieste si renoveaza locuinte simple, decente si accesibile ca pret pentru si impreuna cu familiile nevoiase, al caror viitor este afectat grav de conditiile in care acestea locuiesc. Organizatia a construit si renovat, pana in prezent, in Romania, peste 1.700 de locuinte, inclusiv in judetul Prahova.
C. DOBRE