Casa Fotbalului a gazduit o noua sedinta a Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal in care a fost aprobat calendarul competitional pentru sezonul 2012-2013, la nivelul Ligilor I, a 2-a si a 3-a, precum si cel al Cupei Romaniei-Timisoreana.
Campionatul Ligii I va incepe pe 21 iulie, competitia urmand sa se desfasoare, fara etape intermediare, pana la data de 15 decembrie 2012, odata cu disputarea etapei a 20-a (se vor juca si 3 runde din retur!). Pe 2 martie 2013, campionatul se va relua cu etapa a 21-a, intrecerea avand prevazuta ultima etapa, a 34-a, pe 29 mai 2013.
Campionatul Ligii a 2-a va incepe in ziua de 18 august, turul urmand sa se incheie, cu etapa a 15-a, la 24 noiembrie a.c. Reluarea competitiei e programata la 2 martie 2013, ultima etapa urmand sa aiba loc pe 1 iunie 2013. De asemenea, campionatul Ligii a 3-a are programata prima etapa pe 17 august, turul incheindu-se, cu etapa a 15-a, pe 23 noiembrie. Intrecerea se va relua la data de 1 martie 2013, ultima etapa fiind programata pe 31 mai 2013.
Cupa Romaniei-Timisoreana va debuta, cu faza I, pe 18 iulie. Etapa saisprezecimilor de finala (primul tur cu participarea echipelor din Liga I) e programata pe 26 septembrie, optimile de finala (31 octombrie), sferturile de finala (28 noiembrie) si prima mansa a semifinalelor (12 decembrie) fiind programate in acest an. A doua mansa a semifinalelor (12 aprilie) si finala (1 iunie) vor avea loc in 2013.
Altfel, Adunarea Generala Ordinara a Federatiei Romane de Fotbal va avea loc luni, 14 mai, ora 11.00, la Casa Fotbalului.
Obligatoriu – gazon incalzit!
Comitetul Executiv a aprobat propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, privind obligativitatea cluburilor din Liga I, precum si a celor din Liga a 2-a, care vor promova in Liga I la sfarsitul sezonului 2011-2012, de a detine instalatii de incalzire a terenurilor de joc, urmand ca prevederile referitoare la locurile acoperite (3.000 acoperite pentru stadioanele cu maxim 10.000 de locuri, respectiv 5.000 acoperite pentru stadioanele cu mai mult de 10.000 de locuri) sa fie aplicabile din sezonul competitional 2013-2014.
S-a aprobat, de asemenea, ca data de disputare a barajului de promovare in Liga a III-a, pentru sezonul competitional 2012-2013, sa fie 20 iunie 2012, in loc de 12 iunie 2012.
Play-off peste 3 ani!
Daca sezonul acesta sistemul competitional a fost modificat “din mers”, in sezonul viitor, din divizia B vor retrograda cate 5 grupari din fiecare serie, iar din Liga a II-a, vor “pica” cate 5 echipe din fiecare serie (locurile 11-16).
Modificarile importante se vor produce, teoretic, din sezonul 2014-2015, cand Liga a 2-a se va desfasura cu 24 echipe (2×12, 32 de etape, cu play-off/play-out).
Si la Liga a 3-a se va trece la acest sistem, cu play-off/out peste 3 ani, din prima parte a anului 2015 urmand sa avem parte de acest sistem nou de desfasurare.
Marian DIMA