Executivul a decis ieri, in sedinta saptamanala, simplificarea formalitatilor necesare pentru certificarea stagiilor de cotizare realizate in sistemul asigurarilor pentru somaj si pentru stabilirea dreptului la indemnizatia de somaj. Potrivit legislatiei in vigoare, adeverintele eliberate de angajatori persoanelor carora le inceteaza raporturile de munca sunt vizate de inspectoratele teritoriale de munca. O alta noutate a actului normativ vizeaza adeverinta eliberata de angajatori, document care trebuie sa contina, in plus, baza lunara de calcul pentru fiecare dintre ultimele 12 luni inainte de data incetarii raporturilor de munca pentru care s-a retinut si virat la bugetul asigurarilor pentru somaj, contributia individuala, precum si perioada in care s-a prestat activitatea si motivul incetarii acestora. Noul act normativ modifica si completeaza Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea fortei de munca.