Cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva Tuberculozei, astăzi, la sediul Penitenciarului Ploieşti personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, în colaborare cu personalul Serviciului Medical, au susţinut şi prezentat o dezbatere pe această temă, pentru informarea persoanele private de libertate, privind consecinţele acestei maladii.
Acţiunea s-a desfăşurat interactiv, cele peste 100 de persoane private de libertate selecţionate în regim semideschis, prezente au putut viziona filmul documentar “Aventurile Bacilului Koch” realizat de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate în cadrul unui proiect finanţat de Fondul Global, fiind distribuite pliante informative cu ilustraţii şi aplicate chestionare;
Activitatea a avut drept scop conştientizarea participanţilor asupra mijloacelor de prevenire a tuberculozei şi importanţa formării unei educaţii sanitare preventive.