• Unul dintre ingredientele continute de cafea este cofeina, o substanta recunoscuta pentru efectul ei stimulant asupra sistemului nervos central. In plus, aceasta bautura este si o sursa de antioxidanti, comparabila cu vinul rosu sau cu ceaiul verde, spun specialistii. De aceea, ei incurajeaza consumul zilnic de cafea, dar moderat (una-doua cani pe zi). Abuzul este periculos, deoarece poate duce la hipertensiune arteriala si la alte probleme cardiovasculare, dar si la afectiuni gastrointestinale.

• Incercati sa faceti exercitii fizice cinci zile pe saptamana, timp de 30 de minute pe zi. Exista multe beneficii pozitive: acestea pot contribui la cresterea colesteroului “bun”, la scaderea tensiunii arteriale si a nivelului de stres, dar si la pierderea in greutate. Puteti incerca sa mergeti pe jos 10 minute de la si catre birou sau in loc sa luati autobuzul o statie sau doua puteti merge pe jos. Daca nu aveti insa o stare buna de sanatate este indicat sa cereti sfatul medicului inainte de a va apuca de orice tip de efort fizic. Reducerea cantitatilor de grasimi este cel mai important lucru pe care l-ati putea face pentru sanatatea inimii dumneavoastra, dar si pentru greutate. Cele mai periculoase sunt uleiurile partial hidrogenate care sunt gasite adesea in produsele alimentare ambalate si care sunt utilizate in restaurantele fast-food. Ar trebui, de asemenea, sa fie evitate grasimile saturate, bauturile carbogazoase si cat se poate carnea de porc si de vita.

• Continutul de microelemente al mierii este similar celui al sangelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici – lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului – in total 435 de substante. Toate acestea asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.

• Numarul orelor de somn ne-ar putea influenta greutatea. Desi in conceptia populara prea mult somn ingrasa, un grup de oameni de stiinta a reusit sa demonteze acest mit, constatand ca lipsa odihnei provoaca o scadere a hormonului leptina din organism, responsabil cu senzatia de satietate. Astfel, persoanele care dorm putin prezinta un risc crescut de a suferi de obezitate. La aceasta concluzie au ajuns oamenii de stiinta de la Clinica Mayo din Rochester. Pe parcursul studiului, savantii au constatat ca persoanele care dorm putin mananca mai mult decat cele care se odihnesc adecvat. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, cercetatorii au monitorizat un grup de persoane, femei si barbati, sanatosi clinic.