În ziua de 19.03.2012, în jurul orei 06,36, poliţiştii din Măgurele au fost sesizaţi de către S. Stelian din Păcureţi, despre faptul că acesta l-a găsit pe fratele său S. Gheorghe decedat în haba unei sonde din Păcureţi.
În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului. Din primele cercetări efectuate a rezultat că S. Gheorghe a plecat de la domiciliu luând cu el două bidoane din plastic a 5 litri fiecare pentru a lua petrol pentru aprins focul, iar în jurul orei 6,00, văzând că fratele său nu se mai întoarce, S. Stelian a plecat să-l caute şi în jurul orei 06,30 l-a găsit decedat în haba sondei din Păcureţi.
Cadavrul a fost scos din habă de către pompierii militari din cadru I.S.U. Prahova şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului.
Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violenţă.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii decesului.