Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLRP) informează, marţi, că lucrătorii din Compania Naţională Poşta Română vor protesta în faţa sediilor prefecturilor din toată ţara, ca parte a unui calendar de acţiuni prin care doresc să atragă atenţia opiniei publice şi a factorilor politici decidenţi cu privire la problemele cu care se confruntă compania şi angajaţii ei.
Potrivit sursei citate, primul protest va avea loc, marţi, în Bucureşti, la sediul CNRP din Bulevardul Dacia. Organizatorii precizează că pichetul se va desfăşura între orele 14.00 – 15.30.

Citiți mai multe pe www.rtv.net.