Ce ar insemna un proces al criminalului de la coafor transmis in direct pe toate canalele TV din Romania ? O paralizie a mai tuturor activitatilor din tara ! Nici autobuzele nu ar mai circula, nici taximetristii nu ar iesi din casa. Desigur, nici comenzi nu ar fi.
In ce s-ar transforma un prapadit de meci de fotbal, intre Petrolul Ploiesti si Concordia Chiajna, daca s-ar incaiera suporterii ? In cel mai frumos derbi din ultimii ani.
Ce ar presupune ca, timp de vreo saptamana, toate televiziunile sa transmita un interviu – in direct si, apoi, in reluare-, cu un laureat al Premiului Nobel ? O crestere a PIB-ului, in perioada mentionata, si, implicit, toate vasele din chiuveta spalate, toate covoarele aspirate.
Ce inseamna primele doua variante ? Ca ne place violenta, de parca ar fi devenit a doua natura a noastra. Si ca, in lipsa ei, intram in sevraj, simtind nevoia de a ne lua doza de injurii, batai.
Asa ca, fel de fel de neispaviti de actorasi de mana a doua ( despre care nu poti sa zici nici macar ca sunt ratati, fiindca nu au avut talent niciodata) sunt invitati in casele noastre, zi de zi, seara de seara, dimineata de dimineata, pentru a ne delecta din posturile de victime, de infractori, de fel de fel de specimene ale societatii. Se tavalesc in prezenta unor asa-zisi oameni ai legii – si ei tot bieti actori, dar cu muschi ! ( Macar astia nu pretind mita in bani, ca unii din viata reala, ci doar naivitatea multora dintre noi !). Trezesc interesul telespectatorilor pentru finalul unor emisiuni cu camera ascunsa, cu camera la vedere, cu blonde, cu brunete, cu multi pe care, daca i-ai fi chemat la deszapezire, ar fi ingropat si mai rau casele, drumurile si toate caile de acces la normalitate ( Deci, atentie, vine prasila-ntai, nu-i chemati ca taie porumbul !). Intre doua scalambaieli si trei vaicareli, se interpun si vreo 10 – 15 minute de publicitate, ca sa ramana telespectatorul cu sufletul la gura pana la finalul emisiunii. Si ramane.
Dupa terminarea programului de prostire reciproca, unii, mai sceptici, care au capatat multa experienta in urma statului in fata televizorului ( mai exact, urmarind telenovele!) se uita cu neincredere in jur si rostesc timid : “ Nu cred ca este adevarat !” Daca mai sunt in vizita si nasi/ fini/socri/cumnati, se lasa o tacere apasatoare. Apoi, linistea este sparta de o dezbatere, la inceput timida, apoi, de teapa aleia vazute la televizor: contradictii grele, glasuri ridicate, replici de genul “A jucat teatru, stia ca este filmata !” vs „Nu s-a prefacut, nu vezi ca mai apare in cadru si sora-sa?” Disputa este continuata, fara niciun rezultat, a doua zi, la serviciu. Pentru descalcirea nedumeririi, mai este nevoie de inca o emisiune ca asta, si inca una, si inca una. Asa a fost de 22 de ani incoace !
Nimeni nu impune vreun ordin de restrictie pentru cei care ne arata cum se traieste, iar violenta domestica intra in case nu prin efractie, ci este invitata sa stea la masa cu locatarii.
Totusi, pana la urma, cu mari eforturi am reusit sa imbinam si spalatul vaselor cu spartul capului la televizor, si vizionarea unui interviu cu laureatul Premiului Nobel cu o cafteala intre suporteri, si curiozitatea tampa pentru o inmormantare de rasunet cu emotia de a ne vedea copiii crescand.
Fericiti cei care reusesc asta !
Florin TANASESCU
