După eşecul suferit în faţa Vasluiului, la primul meci oficial din 2012, FC Petrolul se pregăteşte pentru o altă confruntare de “foc”, urmând ca, duminică, să o întâlnească în deplasare pe Rapid Bucureşti, una dintre aspirantele la titlul de campioană naţională.
Pentru meciul de duminică, ce se va disputa în Giuleşti, de la ora 21.30, în lotul petroliştilor vor interveni mai multe modificări, faţă de efectivul pe care s-a contat la întâlnirea cu FC Vaslui. Astfel, Bogdan Străuţ (suspendat), Florentin Dumitru, Adrian Borza şi Mihai Roman au ieşit din lot, în locul lor intrând Aleksandar Stojimirovic (revenit după suspendare), Pompiliu Stoica, Hamza Younes şi Răzvan Neagu.
Dintre cei trei fotbalişti aflaţi, de miercuri, în teste, Valeriu Răchită a decis să demareze negocierile cu atacantul Monsef Zerka (30 de ani) şi cu fundaşul Assimiou Toure (24 de ani).