Consumarea a mai mult de cinci portii de fructe si legume pe zi poate reduce riscul de a suferi un anevrism, boala ce consta in dilatarea vaselor sanguine, arata oamenii de stiinta. Potrivit unei analize realizate pe rezultatele unor studii care au urmarit impactul fructelor si legumelor asupra anevrismelor, cu cat consumul de alimente sanatoase este mai mare, cu atat este mai mica posibilitatea ca aceia care le mananca sa sufere de o astfel de boala. S-a demonstrat, astfel, existenta unei legaturi cantitative intre consumul de fructe si legume si anevrism. In cadrul analizei studiilor asupra a sute de mii de oameni din Japonia, Europa si Statele Unite, oamenii de stiinta au descoperit ca cei care mananca mai mult de cinci portii de fructe si legume pe zi au cu 26% mai putine sanse sa faca un anevrism fata de persoanele care mananca mai putin de trei portii pe zi. Consumul de fructe si legume in tarile dezvoltate se situeaza intre 3 si 5 portii pe zi, o portie insemnand 77 de grame in cazul legumelor si 80 de grame in ceea ce priveste fructele. Tensiunea mare, diabetul, fumatul, colesterolul crescut, obezitatea si lipsa exercitiului sunt factori de risc pentru aparitia bolilor cardiovasculare. Iar fructele sunt o sursa importanta de nutrienti, precum vitamina C, betacaroten si potasiu. Cercetatorii sustin ca potasiul este un factor important in prevenirea anevrismelor. S-a demonstrat ca administrarea unor doze de potasiu pacientilor duce la scaderea tensiunii.













