Comandantul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Prahova, comisarul sef Bogdan Despescu, nu mai are statutul de interimar la conducerea institutiei, ci de sef “plin”. Potrivit unui comunicat de presa al IPJ Prahova, in urma promovarii examenului pentru numirea in functie de conducere, de la inceputul lunii martie a.c., comisarul sef dr. Bogdan Despescu a fost numit sef al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Prahova. Mandatul acestuia este valabil incepand cu 1 martie a.c., chestorul de politie Liviu Dascalu citind, la sfarsitul saptamanii trecute, la sediul IPJ Prahova, Ordinul de numire emis de catre ministrul Administratiei si Internelor.
Reamintim ca Bogdan Despescu a sustinut, in zilele de 1 februarie a.c. si, respectiv, 6 februarie a.c., examen pentru ocuparea actualei functii.
El a primit mandat de numire interimara ca sef al IPJ Prahova in luna aprilie 2011, pentru o durata de sase luni, detasarea fiindu-i prelungita in toamna aceluiasi an.
(F.T.)














