Incendiul a avut loc în jurul orei 13:00, într-un apartament al unui bloc situat pe strada Malu Roşu. Fumul gros ieşit din locuinţa unde s-a produs incendiul i-a speriat pe vecini. La faţa locului s-au prezentat două echipaje de stingere cu apă şi spumă şi Serviciul mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare. Pompierii au evacuat din bloc 15 persoane adulte şi trei copii întrucât exista riscul intoxicării cu fum. Cauza a incendiului a fost producerea unui scurt circuit la tabloul electric. Focul a cuprins însă cu repeziciune şi mobilierul din apartamanent. Astfel că incendiul, dar şi intervenţia pompierilor au distrus întreaga locuinţă.