Il stiu, asa cum il cunosc atatia, pe Mihai Razvan Ungureanu. Era ministru de Externe. Mi-a evocat marea lui biblioteca (tatal lui era profesor universitar) de acasa, din Iasi, si-si amintea perfect unde sunt asezate cartile mele de poezie pe care, zicea el, le-a citit, adolescent fiind, cu multa placere. Era primul dintre ministrii intalniti care vorbea, in cunostinta de cauza, despre carti, teritoriu in care se misca degajat. Mi-a povestit atunci despre cum a ajuns el, la 16 ani, in CC al UTC, membru supleant. Fusese mereu premiant, castigase si o Olimpiada scolara pe tara, ca licean. Era perioada in care Nicu Ceausescu declarase ca s-a saturat de „tampiti cu dosare bune” si ca vrea activisti la Tineret dintre sefii de promotie. Era o schimbare, fronda la muma-sa care tinea la traditia de neclintit a dosarelor cu origine muncitoreasca sanatoasa. I se va reprosa mereu acest episod, a oftat tanarul ministru. Nu e, l-am linistit eu, o crima. Asa au fost vremurile. Important e ce face acum. Si, ca ministru de Externe, vadea talent, avea contacte multiple afara. De cand a devenit seful spionilor nu l-am mai intalnit. M-am mirat doar, nebanuindu-l priceput la asa ceva, cand am aflat de acea numire. Si mai tare m-am mirat, cu mahnire recunosc, vazandu-l atras in troaca jocurilor basesciene. Daca l-as intalni i-as spune. „Fugi cat mai poti fiindca de mica ta atingere utecista mai scapi, dar de duhoarea basista niciodata”. Ma rog, fiecare isi face viata cum il duce capul. Paradoxul este ca pe Mihai Razvan Ungureanu il duce capul, dar acum il duce prost.
Cand scriu aceste randuri, Cabinetul Ungureanu, compus din indivizi care i-au fost serviti, fara exceptie, urmeaza sa fie validat de puterea portocalie incropita mercenar, in Parlament. Avioane, tancuri, elicoptere ii culeg reprezentantii de prin toate colturile tarii si ii aduc la Bucuresti sa voteze. Parlamentarii opozitiei nu vor participa si bine fac. Ce va fi pana la sfarsitul zilei, nu stiu. Unii mai spera ca multi pedelei nu vor vota noul Cabinet. Din varii motive. Unii au sperat sa fie acolo si ei sau oamenii lor, si nu sunt. Altii, atenti la suflul de la Cotroceni si banuind ca supararea lui Zeus este uriasa prin alungarea Elenei Udrea din noul Executiv, nu vor vota pana nu revine Lenuta pentru a-l linisti pe barosan. Scena scandalului nocturn din PDL, relatata de presa, este elocventa dezlegand, daca mai era nevoie, toate misterele. Greii partidului ii cer favoritei sa paraseasca nu numai postul ministerial, ci si partidul fiindca „ne-ai nenorocit pe toti”. La numai doua minute de la iesirea furioasa din sala a ministresei imputernicite cu gologanii si dezvoltarea tarii, a sunat Basescu (omul asta nu prea doarme noaptea) si i-a ordonat lui Boc sa retraga toti ministrii partidului. Gata! Ori Udrea, ori niciunul. Si asa a fost. Niciunul. Asa au ajuns usierii, baietii cu tava de cafea, purtatorii de mapa, fetele cu trei licente luate intr-o saptamana, blonde „responsabile cu optimismul” prin birouri influente – ministri. Ce va fi pana la urma nu stiu si nici nu are importanta. Importanta este revendicarea neonorata a protestatarilor din Piata Universitatii, putini, dar care vor impuia ametitor la primavara, umpland strazile, pietele, bulevardele din marile orase, revendicare clara, fara anexe, fara capcane de dus-intors: „Jos Basescu!”. Pentru a se schimba ceva in aceasta tara, pentru a termina cu jaful, pentru a rupe caracatita fraudei, cetatenii, cei vazuti si cei nevazuti, vor plecarea presedintelui. Plecarea – pentru a nu deveni dramatica sau tragica – trebuie sa se petreaca in urma alegerilor anticipate. Niciun serviciu secret nu poate opri nemultumirea populara acumulata si care se preschimba, zi dupa zi, in ura.
P.S. Am ascultat discursul lui Ponta din Parlament. Pacat. Ar fi putut sa taca. A vorbit, sper sa ma insel, ca un ofiter SIE sub acoperire.
