Marţi, un echipaj de jandarmerie s-a sesizat, în jurul orelor 15.30, despre faptul că în zona CFR Triaj Sud a municipiului Ploieşti, 4 bărbați, sustrageau şină de cale ferată. Echipajul de jandarmerie i-a prins pe cei 4, care aveau vârste cuprinse între 21-26 ani și locuiau în Ploiești. Șine de cale ferată aparţineau Centrului Regional de Exploatare Întreţinere Reparaţii Bucureşti, la faţa locului prezentându-se şeful districtului nr. 1 Ploieşti Vest.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate fiind predat pe bază de proces verbal reprezentantului Centrului Regional de Exploatare Întreţinere Reparaţii Bucureşti.
Celor în cauză li s-au întocmit acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunilor de pătrundere fără autorizație, distrugerea căii ferate și sustragerea de componente ale căii ferate. Cei 4 riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1-15 ani.
Dosarul cu actele de constatare a fost înaintat Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Prahova în vederea continuării cercetărilor.